Preselecţii azi la “Maria Lătăreţu”

389

Festivalul Naţional de Muzică Populară “Maria Lătăreţu”, aflat la a 20-a ediţie, va începe astăzi, la Târgu-Jiu, şi se va desfăşura pe parcursul a patru zile până joi, 6 noiembrie, când se împlinesc 102 de ani de la naşterea artistei denumită şi “Privighetoarea Gorjului”.

“Începând de luni, 4 noiembrie şi până joi, la Târgu-Jiu va avea loc Festivalul Naţional de Muzică Populară ‘Maria Lătăreţu’. Luni vor avea loc preselecţiile, marţi va avea loc prima seară de concurs şi apoi un recital oferit de Ansamblul ‘Maria Lătăreţu’ din cadrul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Miercuri va avea loc a doua seară de concurs şi apoi un recital extraordinar susţinut de Ansamblul Profesionist «Doina Gorjului», iar joi va avea loc Gala Laureaţilor, decernare premiilor, iar apoi un alt spectacol de muzică populară. Tot joi, când se împlinesc 102 ani de naşterea Mariei Lătăreţu, va avea loc un pelerinaj la casa muzeu a artistei din Bălceşti şi un moment artistic susţinut de copiii de la secţia externă Bălceştii Mariei din localitate”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Şcolii Populare de Artă. Autorităţile vor primi sprijin în organizarea acestui festival şi din partea Agenţiei Naţionale de Turism (ANT), care va pune la dispoziţie 12 corturi, o scenă dotată cu echipamente moderne, dar şi materiale promoţionale.
“ANT va veni cu o scenă de 50 de metri pătraţi, cu lumini inteligente, cu retroproiector şi cu un număr de 12 corturi, astfel încât luni cei 19 meşteri populari de la Şcoala Populară de Artă vor fi regăsiţi în 9 corturi amplasate în Piaţa Prefecturii, iar pe scena despre care vă vorbeam va fi organizat un concert intitulat Tarafurile Mariei Lătăreţu”, a precizat directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here