Pregătită pentru inaugurare, Singura salină din mediul sanitar, realizată de o firmă din Târgu-Jiu

383

Salina artificială de suprafaţă „Tudor Vladimirescu”, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie va fi inaugurată miercuri, 16 ianuarie, în prezenţa autorităţilor judeţene. Această salină este cea mai mare din Oltenia şi singura din mediul sanitar. Proiectarea şi execuţia ei au fost realizate de o firmă din Târgu-Jiu, societate ce aparţine fraţilor Marius şi Alexandru Bălă.

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu îşi extinde serviciile prin darea în folosinţă a două noi obiective: Sala de Kinetoterapie şi Salina artificială. Inaugurarea acestora va avea loc miercuri, 16 ianuarie. De realizarea salinei s-a ocupat o firmă din Târgu-Jiu. Societatea Comercială AMIS&MOB SERV SRL are sediul social în municipiul Târgu-Jiu, localitatea componentă Ursaţi şi a fost înfiinţată la începutul anului 2010, având ca obiect principal de activitate „Proiectare şi execuţie instalaţii electrice, construcţii civile şi industriale, supraveghere video şi sisteme antiefracţie”. Firma are doi acţionari: fraţii Marius-Ovidiu Bălă şi Alexandru-Valeriu Bălă. „Chiar în primul an de funcţionare am avut ca lucrare reprezentativă „Instalaţiile de utilităţi de la „Salina din Oraş” din municipiul Târgu-Jiu, lucrare la care am participat de la început şi până la finalizare, astfel că am asimilat aproape în totalitate ce presupune execuţia de asemenea lucrări, drept pentru care am avut curajul să participăm la licitaţia publică privind achiziţia contractului de “Reabilitare clădire şi amenajare salină – proiectare şi execuţie”, procedura care ne-a fost atribuită la data de 29.08.2012”, a explicat Marius-Ovidiu Bălă, directorul societăţii.

Salina „Tudor Vladimirescu”, unică în sistemul sanitar
Salina artificială de suprafaţă „Tudor Vladimirescu” este cea mai mare din Oltenia şi unică în sistemul sanitar. „Această lucrare ,,Amenajare Salină Artificială”, este cea mai mare din Oltenia şi singura din mediul sanitar, contractul la pachet – proiectare şi execuţie – fiind atribuit firmei noastre. Contractul a avut două etape: proiectarea investiţiei –termen 30 zile şi execuţia lucrărilor – termen 60 zile. Pentru partea de proiectare a necesitat o documentare aprofundată, deoarece societatea noastră a mai avut contracte la pachet, de proiectare şi execuţie, dar în special în domeniul automatizărilor electrice. Nu a fost nici greu, dar nici uşor. Am contactat, în vederea colaborării, specialişti în domeniul proiectării şi am reuşit să prezentăm la termen un proiect viabil, care a fost avizat şi de reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, după care am primit Ordin de începere a lucrărilor în data de 18.10.2012; trei zile mai târziu, mai exact în 21.10.2012, am început execuţia lucrărilor de reabilitare a clădirii”, a declarat Alexandru-Valeriu Bălă, director comercial Societatea Comercială AMIS&MOB SERV SRL. Constructorul a preluat amplasamentul (clădirea) într-o stare avansată de degradare. “Era o sală foarte mare, de 200mp, plină cu materiale colectate din dezmembrări, pe care am acoperit-o, am montat termosistem la exterior, am compartimentat interiorul în 2 Săli de salină, 2 Săli de aşteptare şi grup social (cu cabine separate – bărbaţi şi femei) în fiecare sală de aşteptare şi un cabinet medical. Am amenajat salinele cu sare naturală bulgări, aşezată în stelaje pe pereţi şi sare naturală măcinată, neiodată şi tratată anticuogulare, în cantitate de 26 tone”, a menţionat Marius-Ovidiu Bălă, directorul societăţii AMIS&MOB SERV SRL.

Dotări şi finisaje de ultimă generaţie
Dotările salinei sunt următoarele: instalaţii de utilităţi: electrice, sanitare, termice, instalaţie de supraveghere video, instalaţie TV şi audio, instalaţii de ventilaţie şi aer condiţionat, instalaţii de iluminat speciale cu „Ornamente din sare de Hymalaya”. Constructorul spune că în timpul desfăşurării lucrărilor a colaborat foarte bine cu beneficiarul, singura problemă fiind cauzată de condiţiile climaterice care au întârziat unele etape ale lucrărilor, din cauza frigului şi a intemperiilor, şi pentru care a trebuit să fie luate măsuri suplimentare pentru desfăşurarea lucrărilor în bune condiţii. “Aceste măsuri nu au fost prevăzute şi au fost suportate şi fizic şi financiar de către noi ca şi constructor, dar care au dus la finalizarea la termenul contractat (18.12.2012), atât din punct de vedere cantitativ, calitativ dar şi financiar, respectându-se valoarea contractată iniţial de 191.158,00 lei”, subliniază Marius-Ovidiu Bălă, directorul societăţii AMIS&MOB SERV SRL Târgu-Jiu. Această investiţie este garantată pe perioada solicitată în contract de 24 de luni de la recepţia până la terminarea lucrărilor, recepţie care s-a făcut în data de 27.12.2012, şi presupune garantarea tuturor lucrărilor şi echipamentelor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here