Povestire foileton – Destăinuiri la ceas de seară (XII)

106

Acasă la mine, luasem măsuri şi lăsasem asigurat totul pentru copii. De data aceasta, sunt hotărâtă şi accept totul. “Eul” meu a fost cucerit. “Cetatea” nu mai era inexpugnabilă! Cunoşteam dinainte programul şi-mi convenea. La terminarea misiunii, colegilor le-am spus că mai rămân să-mi vizitez neamurile de care ei ştiau. Trebuia motivată desprinderea de grup. Masa şi distracţia erau dinainte aranjate.

Am mers la un hotel de lux, cu restaurant la parter, un local de epocă, am mâncat şi am băut, izolaţi într-un separeu, unde am simţit privirea “tăioasă” a ospătarului ce mi-a înmânat meniul, ca să aleg ce doresc să comand. Bravam, încercând să fiu degajată, dar m-a marcat postura în care eram şi puteam fi considerată, cum de altfel eram, adică frivolă. Se observa totuşi uşor diferenţa de vârstă dintre noi, parteneri intraţi în acest spaţiu dosnic. M-am gândit că ospătarul s-ar putea să îl cunoască pe Sandy, domnul revizor, care azi avea o altă damă de companie. Masa a fost selectă şi “asezonată” cu coniac şi un vin Murfatlar. Atmosfera se relaxase şi ne “pierdeam unul în ochii celuilalt”. Nu mai eram eu aceea care îl adora şi pe Adrian. Fiecare în parte, acum amorezaţi, gândea la ce o să se întâmple peste scurt timp. Parcă eram în noaptea nunţii, când aştepţi deflorarea. Sandy intra definitiv în intimităţile mele, cu voia mea, dar cu grijă, cunoscându-mi capriciile, să fie cât mai delicat. Am urcat în hotel unde ne aştepta o cameră cu pat dublu şi frumos aranjată. Baia avea şi bideu, exact de ceea ce aveam nevoie. Au fost multe ore de vis. Am beneficiat de un preludiu emoţionant. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul, nu îndrăzneam să-mi dau jos şi furoul, acel elegant furou alb, făcut pe comandă, cu dantele discrete mult admirat de Adrian, dar Sandy, cu delicateţea lui, m-a încurajat să renunţ şi la acest accesoriu şi apoi ne-am dezlănţuit ca doi îndrăgostiţi ce eram, acordându-ne tot ce era de aşteptat. Corpul meu era la dispoziţia bărbatului amant, pe care-l dorisem. După prima împlinire…, am simţit nevoia să fumez o ţigară. Aveam în poşetă un pachet de ţigări pentru diferite ocazii. Nu eram fumătoare pasionată, dar, de fiecare dată, la cafea aprindeam o ţigară „Virginia” verzi. În mod obişnuit nu trăgeam fumul în piept, decât parţial. De data aceasta, fumul mergea până la ultima alveolă pulmonară şi mă simţeam beată! Dacă de alcoolul servit la masă eram ameţită, de fericirea de acum, eram chiar năucită. În timpul repausului, când complet dezbrăcaţi, leneveam pe pat acoperiţi formal cu un cearşaf, l-am întrebat de familia lui şi mi-a spus că are o soţie economistă, mignonă, brunetă, care este o femeie bună şi înţelegătoare, o doamnă. Împreună au o fetiţă destul de mare, studentă la facultate şi duc o viaţă armonioasă. Din Crinul Imperial, care eram eu, un coleopter dorit şi de mult aşteptat, cu crisalide argintii, culesese polenul din staminele încărcate darnic de natură şi cu trompa lui delicată supsese de două ori nectarul din pistilul florii discret parfumate, dăruit şi de mine, cu multă şi nebună pasiune. (va urma)
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here