Printre localitățile aflate pe harta României eroice se află și satul Rasovița, din comuna gorjeană Lelești, un loc încărcat de istorie și plin de dovezi ale luptelor sângeroase dintre soldații români și germani din toamna anului 1916. Puțini sunt însă cei care știu că de aici au plecat în anul 1923, osemintele celui ce avea să devină Simbolul Eroului Necunoscut.
La Rasovița, în vecinătatea cimitirului satului, acolo unde știm că se află o groapă comună și o troiță ridicată în amintirea soldaților gorjeni din cel de-al Doilea Război Mondial, se află un monument ridicat în memoria soldaților români și germani care au luptat în Gorj în timpul Primului Război Mondial.
Referitor la desfășurarea Primului Război Mondial pe aceste meleaguri, documentele istorice arată că la Rasovița, în după-amiaza zilei de 14 octombrie, Divizia germană de cavalerie „Maria Luiza” trimisese o brigadă descălecată care să taie legătura între soldații români din Grupurile Jiu și Cerna. Astfel, germanii săpaseră tranșee ocupând poziții de luptă în pădurea de la sud de Rasovița și Arcani, însă în urma atacului susținut al armatei române cu companii din Regimentele 43, 31, 17 și 58 Infanterie, aceștia părăsesc dispozitivul și se retrag spre nord. În luptele de aici au murit trei ofițeri și 25 de soldați, iar un număr de 54 au fost răniți (doi ofițeri și 52 de soldați).
Omagiu Eroilor necunoscuți
În timpul Primului Război Mondial, soldații care au plecat pe front nu aveau asupra lor acte de identitate, ci numai nişte bucăți metalice, de forma unor bănuţi, pe care-i purtau la gât. Pe acele însemne metalice de identificare era înscris un cod numeric de identificare, care corespundea cu datele existente la fiecare unitate militară. În timpul luptelor, unii bănuţi au fost distruşi, din cauza schijelor, devenind imposibilă identificarea soldaților uciși. A fost și cazul unora dintre soldații români uciși care au luat parte la luptele de la Rasovița, aceștia fiind trecuți în rândul eroilor necunoscuți, acei soldați fără nume întruchipând sutele de mii de anonimi care şi-au dat viaţa pentru ţara lor. Dacă ne lăsăm imaginaţia liberă, vedem o mare parte a României acoperită de cruci. Morminte săpate la repezeală, pe câmpuri, în păduri sau la marginea satelor. A urmat un efort naţional uriaș, de la Ministerul de Război venind ordinul ca toate osemintele celor ce şi-au dat viaţa pentru ţară să fie strânse în cimitirele militare. Fiecare localitate trebuia să-şi mobilizeze întreaga suflare, oamenii să meargă la mormintele acelea ad-hoc, de pe raza comunităţii respective, să dezgroape rămăşiţele pământeşti şi, cu preoţii în frunte, să fie îngropaţi eroii în perimetre bine stabilite din satul sau oraşul în cauză, după cum scria în Legea 502 din 27 februarie 1919. Nu va mai trece mult timp şi, pe 12 septembrie, acelaşi an, se constituie Societatea „Mormintele eroilor căzuţi în război”, prin Decretul-Lege 4106, sub înaltul patronaj al Reginei Maria. Structură naţională menită a se îngriji de tot ceea ce înseamnă memoria eroilor. Belgia a fost prima ţară din Europa în care se instituie, după războiul nimicitor, conceptul de Eroul Necunoscut, ostaşul care să întruchipeze sacrificiul tututor camarazilor săi, ştiuţi sau neştiuţi. Modelul va fi preluat de Franţa, Marea Britanie, Italia. La noi s-a pus problema aceasta încă din 1921, iar Societatea patronată de Regina Maria a primit însărcinarea de-a stabili exact modul în care va fi ales Eroul Necunoscut, ostaşul ales, în 1923, dintre sutele de mii de anonimi ce şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulți să fie evocat de osemintele unuia sutele de mii dintre ostașii anonimi.
Dacă în alte ţări fie o femeie, fie un ofiţer, au ales Eroul naţiunii, la noi această decizie a fost lăsată pe mâna unui suflet neprihănit, un băieţel de numai 12 ani, orfan de război, din județul Vâlcea. Amilcar Săndulescu, avea şase ani când tatăl său a murit, în 1917, la data de 8 martie, într-un sat din Moldova. Doar atât s-a ştiut, că din ziua aceea camarazii lui nu l-au mai văzut în viaţă. Unde i-or fi rămas oasele, greu de spus.
Gorjul, pe harta României eroice
Revenind însă, să spunem că pentru desemnarea Eroului Necunoscut din țara noastră au fost alese, la 9 mai 1923, rămăşiţele pământeşti ale unor soldaţi necunoscuţi din zece zone ale României în care se dăduseră lupte aprige. Printre acestea s-au aflat și osemintele unui soldat necunoscut de la Rasoviţa, reprezentând frontul de pe Jiu. Restul rămășițelor au fost alese din localitățile: Bălăria, judeţul Vlaşca, reprezentând teatrul de război unde s-au dat lupte pentru apărarea Bucureştiului, Azuga, judeţul Prahovei, pentru apărarea Văii Parhovei, Topraisar din judeţul Constanţa, pentru frontul din Dobrogea, apoi de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pentru frontul Moldovei, de la Târgu Ocna și Ciucea, din apropiere de Cluj. Acestor nouă eroi, pentru o mai autentică simbolistică a înfrățirii tuturor românilor, li se alătura, la data de 9 mai 1923 încă unul din Chișinău (Basarabia).
Români din toate zonele ţării luptaseră în Războiul Reîntregirii. Se stabilise ca în fiecare din aceste localităţi, de unde va fi dezhumat un soldat necunoscut, alegerea să depindă de voinţa unui copil orfan de război sau a unui elev cu note foarte bune la învăţătură. Rămăşiţele pământeşti ale soldaţilor aleşi au fost aşezate în zece sicrie din stejar, căptuşite cu tablă zincată, apoi conduse în alai, de la cimitir, până la gară. Sicriele au fost transportate cu trenul, într-un vagon special amenajat, până la Mărăşeşti, preluate de soldaţi şi depuse în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Avem iată dovada cinstirii memoriei celor care la 14 octombrie 1916, și-au jertfit viața și pe aceste meleaguri.
Povestea Eroului Necunoscut de la Rasovița
Nu putem știi astăzi, dacă acest Erou Necunoscut, care a plecat din pământul stropit cu sânge de la Rasovița, a fost desemnat Eroul națiunii române, la 14 mai 1923, sicriul său aflându-se printre cele zece, depuse în biserica de la Mărășești, de pe întreg cuprinsul țării. Știm însă că Eroul nostru a avut parte de onoruri militare naționale, la căpătâiul său rugându-se pentru odihna veșnică Regele Ferdinand și Regina Maria.
A fost ales un singur sicriu, apoi Eroul Necunoscut a ajuns la București, acolo unde a fost înhumat cu onoruri, la 17 mai 1923, în Parcul Carol. Restul, cele nouă sicrie, au fost depuse în pământul de la Mărășești, întregind astfel simbolul renaşterii naţionale: Eroul Necunoscut. La Rasovița, astăzi stau mărturie luptele sângeroase din toamna anului 1916 un monument din marmură și granit, o troiță dedicată soldaților români și relicva unei vechi cruci amplasată de germani în acel an. Niciunde nu se vorbește însă despre Eroul Necunoscut și despre destinul său, despre cel care poate a devenit în anul 1923 simbolul întregii națiuni române.
Doar tanti Maria, pe care am găsit-o într-o zi călduroasă de vară, în 2015, așezată la umbra monumentului, purta încă, la cei 82 de ani ai săi, amintirea poveștilor celor bătrâni despre luptele de aici și cele două troițe de lemn așezate odinioară față în față, precum cele două armate care s-au confruntat în urmă cu aproape un secol. Când am cunoscut-o, aștepta liniștită, cu un buchețel de flori și câteva lumânări în mână, să conducă pe ultimul drum unul dintre veteranii de la Rasovița. I-am privit ochii blajini și i-am simțit sufletul fremătând de emoție, atunci când a fost întrebată despre monument și eroi. Tanti Maria nu știe dacă Eroul Necunoscut care a luat drumul Mărășeștilor în anul 1923, i-a fost unul dintre bunici, dar știe că în familia sa eroii au fost comemorați la zilele de sărbătoare. Pentru noi, Eroul Necunoscut plecat de aici, de la Rasovița, și povestea lui tristă, dar înălțătoare totodată, ar trebui să devină simbolul de care avem nevoie. Simbolul drept al credinței și jertfei gorjenilor pe ale căror oase odihnește astăzi pământul României.
Andrei Popete Pătrașcu
