Şcoala Gimnazială Ioneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante, de bibliotecar (0,25 normă). La concurs pot participa doar persoanele cu studii superioare.
Termenul limită de depunere a dosarelor de concurs este 31 decembrie 2015. Acestea trebuie să conţină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare, copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care arată îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică, carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie, cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează, adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate şi curriculum vitae. Candidaţii vor susţine două probe, una scrisă şi una practică. Proba scrisă este programată pe 12 ianuarie 2016, iar cea de interviu pe 13 ianuarie 2016.
R.L.