Poliţiştii şi jandarmii gorjeni, la datorie de Paşte

500

jandarmiCa şi în anii trecuţi, poliţiştii şi jandarmii gorjeni vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale. Aceştia vor fi prezenţi pe stradă şi în locaţiile aglomerate pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului Gorj.

Pentru siguranţa publică a cetăţenilor, în perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, poliţiştii şi jandarmii gorjeni vor fi prezenţi, atât în zona lăcaşurilor de cult, mânăstirilor şi bisericilor din judeţ, cât şi în alte zone cu potenţial aglomerate, pentru a preveni eventualele fapte antisociale şi evenimente nedorite. În această perioadă, 277 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică la nivelul judeţului. Aceştia vor fi prezenţi în zona a 9 lăcaşuri de cult (Mănăstirile Tismana, Lainici, Polovragi, Cămărăşasca, Crasna, Strâmba, Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Cimitirul Municipal şi Biserica Cimitirului) pe timpul oficierii slujbelor religioase, precum şi pe căile de IMG_0050acces către acestea. De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde vor fi mari aglomerări de persoane (gară, autogară, pieţe, târguri, etc.), la manifestările sportive organizate în această perioadă, vor fi intensificate măsurile de ordine în zonele cu potenţial criminogen ridicat, precum şi în zonele de agrement. „În vederea realizării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj va desfăşura în perioada 14 – 16 aprilie mai multe activităţi. Vor fi executate mai multe misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule mixte poliţie – jandarmerie şi patrule independente aflate sub coordonarea poliţiei care vor acţiona în mediile cu potenţial criminogen în vederea ridicării gradului de siguranţă al cetăţenilor. Vor fi intensificate măsurile de ordine publică în locurile aglomerate (pieţe, târguri, oboare, gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult), atât în mediul urban cât şi în cel rural, şi va fi asigurat un climat de normalitate în zona lăcaşurilor de cult cu prilejul Sfintelor Paşti, jandarmii fiind prezenţi la Mănăstirile Tismana, Lainici, Polovragi, Cămărăşasca, Crasna, Strâmba, Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Cimitirul Municipal şi Biserica Cimitirului. De asemenea vom asigura ordinea publică la manifestările cultural-artistice şi sportive desfăşurate în judeţ şi se vor constitui rezerve de intervenţie care vor acţiona la sesizările cetăţenilor primite prin centrala telefonică a unităţii sau prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112”, a explicat Claudiu Burlan, locotenent colonel în cadrul IJJ Gorj. Concomitent cu măsurile care vor fi întreprinse în perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj îşi va desfăşura misiunile permanente, de asigurare a pazei şi protecţiei la obiectivele din competenţă.

500 de poliţişti, la muncă în noaptea de Înviere

În scopul bunei desfăşurări a manifestărilor religioase şi culturale prilejuite de Sfintele Sărbători de Paşte, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a suplimentat efectivele de poliţişti care vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte de natură să tulbure bucuria marii sărbători creştine. „În perioada 14 – 16 aprilie, vor acţiona în medie, zilnic, 250 de poliţişti, iar în noaptea de Înviere, pentru siguranţa cetăţenilor, vor fi la datorie aproximativ 500 de poliţişti. Poliţiştii din cadrul structurilor operative, ordine publică, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, se vor afla în toate locurile publice aglomerate, în apropierea bisericilor, mănăstirilor şi în zonele turistice în vederea anticipării eventualelor riscuri ce pot afecta climatul social. Poliţiştii rutieri vor avea în vedere asigurarea fluenţei traficului pe principalele artere, în special în zona lăcaşurilor de cult. De asemenea, se va acţiona pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice sau al vitezei excesive. Măsurile de suplimentare a dispozitivului de ordine şi siguranţă publică au drept scop asigurarea unui răspuns prompt la nevoile de siguranţă ale cetăţenilor şi o intervenţie rapidă şi eficientă atunci când situaţia o impune sau ori de câte ori este sesizat un eveniment antisocial prin intermediul apelului unic de urgenţă 112”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here