Plante medicinale din Farmacia Domnului – Brânca ursului tratează infertilitatea, fiind şi afrodiziac eficient (II)

1500

Plantele medicinale au încă multe secrete şi compuşi pe care noi, poate, oamenii nu le vom dezvălui ori cunoaşte niciodată în toată complexitatea lor. Asta pentru că industria farmaceutică bagă foarte mulţi bani în cercetare, dar şi pentru că are o publicitate extrem de agresivă şi profituri exponenţiale. Medicamentele sunt făcute de mâna omului – a se citi industrie -, şi deci au impurităţi şi reziduuri chimice toxice, în timp ce plantele au harul divin. De altfel se şi spune că a lăsat Dumnezeu boli, dar şi plante de leac pentru tămăduirea acestora. Este o diferenţă între medicamentele alopate şi cele extrase din plante medicinale care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Terapiile naturale câştigă teren
Am păstrat începutul articolului de săptămâna trecută şi voi încerca să mai adaug câte ceva despre câteva cazuri rezolvate, deci tratate cu Tinctură de Brânca ursului. Voi apela la ele şi sper să fie mai convingătoare. Recunosc, titlul rubricii de faţă reproduce un altul dat de o vindecătoare din Austria, Maria Treben, renumită pentru multele sale cazuri de sănătate.
Acest titlu – Plante medicinale din Farmacia Domnului – fiind preluat din cartea „Alimentaţia sănătoasă cu plante, din ciclul „Sănătate cu Maria Treben”, volume care au început să apară în România traduse după 1990. Nu-i vorbă, tot după 1990, au început să fie publicate şi numeroase cărţi ale unor autori români.

Fitoterapeutul Dr. Ovidiu Bojor bate spre vârsta de 100 de ani !
Cel mai cunoscut dintre ei este aproape centenarul Dr. în farmacologie Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi poate cel mai valoros fitoterapeut din ţara noastră. Om îndrăgostit de natură încă din tinereţe, tatăl său fiind profesor de Botanică la un liceu din Târgu Mureş şi care-l lua cu el în drumeţii. Încât a cunoscut plantele medicinale de leac pe dealurile şi pe munţii din judeţul Mureş. Omul Ovidiu Bojor are şi la vârsta senectuţii o viaţă normală şi un program extrem de încărcat – al „celor trei 8, cum spune domnia sa -, adică opt ore de muncă, opt ore de relaxare şi opt ore de somn.

Infertilitate tratată cu Tinctură de Brânca ursului
O femeie originară din Scoarţa, Olimpia G., prietenă de familie, se plângea că nu reuşeşte să rămână însărcinată. I-am recomandat un tratament cu Tinctură de Brânca ursului, produsă de firma Dacia Plant, şi nu după multă vreme a rămas însărcinată. Iar acum are o frumuseţe de fetiţă şcolăriţă şi este fericită, din acest punct de vedere.
Un alt caz fericit este al familiei George Marian şi al soţiei sale Olimpia O. Treceau anii şi soţia nu rămânea însărcinată. Au mers la medici, deci şi-au făcut analizele, iar răspunsul acestora a fost că amândoi trebuie să se trateze vreme de şase luni. Numai că, pentru fiecare medicamentele alopate ar fi costat şapte milioane de lei, la valoarea leului din anii ‘90, cam când cei doi veniseră într-o vizită la noi, în Bucureşti.
Atunci, eu le-am propus un tratament mult mai ieftin cu Tinctură de Brânca ursului, produsă de Dacia Plant, şi care costa, la acea vreme doar 28 de lei sticluţa. M-au ascultat cu atenţie, dar n-au spus nimic. Nici da, nici nu. Întâmplarea a făcut ca Marian să-şi mai întrebe un bun prieten şi acesta a spus că am dreptate şi de ce să nu încerce. Mai adaug că, prin anii ’90, producţia Dacia Plant era mică. Iar eu mă înscriam pe o listă a unui centru de plante medicinale şi primeam sticluţele doar marţea, după ora 14.
Ei bine, în urma tratamentului eficient şi de această dată, Olimpia a născut un frumos băieţel pe care-l cheamă Eduard şi este tot şcolar. În Toronto (Canada), unde familia sa s-a mutat pentru o viaţă mai bună. Iar Eduard este un băiat isteţ, care-a învăţat limbile engleză şi franceză cu mai mare uşurinţă decât părinţii lui. Mai mult, este plin de energie şi mai practică şi fotbalul, la grupa lui de vârstă.
ION PREDOŞANU

P.S. Valoroşii cercetători Dr. Ovidiu Bojor, Preşedinte al Patronatului „Planta romanica”, şi Ing. biochimist Ştefan Manea, patronul firmei HOFIGAL, care şi ea are produse ce ajută sau tratează infertilitatea, susţin că în Occident paritatea dintre medicamentele alopate – adică ale industriei farmaceutice – şi cele extrase din plante medicinale, adică raportul la vânzare este de unu la unu. Mai mult, Dr. Ovidiu Bojor este de părere că denumirea „terapii naturiste” nu-i corectă. Domnia sa fiind de origine celtică şi cum a lucrat la UNESCO drept consilier – fiind trimis în mai multe expediţii în Himalaya şi Nepal – şi fiind bun cunoscător al limbii franceze susţine că în dicţionarul Larousse, cuvântul „Naturiste” se traduce prin nud, gol. Preluarea în limba română a expresiei „terapii naturiste” este improprie, deşi n-o mai poate scoate nimeni din uzul limbii române. De aceea, Dr. Ovidiu Bojor şi Ing. biochimist Ştefan manea consideră drept corectă denumirea de terapii naturale.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here