Peste 700 de candidați, așteptați la a doua probă a BAC-ului

495

Sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat continuă, astăzi, cu cea de-a doua probă scrisă – proba obligatorie a profilului, în cadrul căreia candidații își vor testa cunoștințele la Matematică sau Istorie. La nivelul județului nostru s-au înscris în vederea susținerii acestei probe 746 de candidați.

Sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2016 a început pe 16 august, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Cele două probe s-au desfășurat în intervalul 16-17 august, fiind urmate de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (17-19 august), și evaluarea competenţelor digitale (18-19 august). Probele scrise au debutat luni, 22 august, cu proba la Limba și literatura română, și continuă astăzi, cu proba obligatorie a profilului. În vederea susținerii acestei probe s-au înscris 746 de candidați din Gorj. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, 58 dintre aceștia vor susține proba la Istorie, iar restul la Matematică. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu. Testele scrise se încheie vineri, 26 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării, proba la care s-au înscris 831 de candidați din Gorj. Cei mai mulți dintre aceștia au optat pentru Biologie (534) și Geografie (113). În Gorj, probele scrise se desfășoară în trei centre de examen: Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic Motru și Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu. Afişarea primelor rezultate (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00) au loc în data de 29 august, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie. La nivel național, pentru susţinerea examenului în a doua sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 42.261 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 42.261 de elevi înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 39.815 – zi, 1.027 – seral şi 1.419 – frecvenţă redusă. Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea, dar și obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.