Peste 3.600 de consultații, acordate în centrele de permanență în iulie

309

Pe parcursul lunii iulie, în cele 19 centre de permanenţă din județul nostru s-au acordat 3.646 de consultaţii. Potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în luna februarie s-a dat în folosinţă centrul de permanenţă de la Căpreni, în ultima lună 135 de persoane fiind consultate acolo.

În ultimii doi ani, numărul centrelor de permanenţă din Gorj a crescut; în luna martie 2015 s-a dat în folosinţă cel de la Câlnic, iar în iunie a devenit funcţional şi cel de la Scoarţa. În luna februarie 2016 s-a dat în folosinţă şi centrul de permanenţă de la Căpreni. Astfel, la ora actuală, 19 centre de permanenţă sunt funcţionale în judeţul nostru, în localităţi precum: Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu – trei centre, Tismana, Crasna, Tetila, Bîlteni, Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Câlnic, Scoarţa şi Căpreni. “În luna iulie am avut 3.646 de prezentări la centrele de permanenţă. La cele trei centre de permanenţă din Târgu-Jiu s-au prezentat 733 persoane”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Programul şi cheltuielile centrelor de permanenţă
În localităţile unde sunt centre de permanenţă este asigurată asistenţa medicală de către medicii de familie gorjeni începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se efectuează în intervalul 08.00-08.00 a doua zi. Potrivit legislaţiei în vigoare, cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate. Spre exemplu, pentru medici, contravaloarea unei ore lucrate este de 12,8 lei, iar pentru asistente este de opt lei. În plus, medicul coordonator mai primeşte 15% pentru activitatea de coordonare, iar dacă centrul de permanenţă este organizat în cadrul unui cabinet medical privat, doctorul care deţine cabinetul, primeşte încă 6,4 lei pe oră pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here