Peste 140 de salariaţi din Gorj vor fi disponibilizaţi

426

Începutul anului aduce un val de disponibilizări la nivelul judeţului Gorj, astfel sute de şomeri vor îngroşa rândurile celor rămaşi fără un loc de muncă. Cele mai multe disponibilizări vor fi făcute de societatea Sind Jilț care va lăsa fără loc de muncă un număr de 133 de salariaţi, iar Hidroelectrica va concedia 18 angajaţi din rândul TESA, începând cu 16 februarie.

Potrivit datelor furnizate de către AJOFM Gorj în perioada următoare vor avea loc concedieri masive. “Pentru perioada următoare sunt anunţate prin notificări transmise la nivelul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, disponibilizarea unui număr de 18 persoane de la TESA, de la Hidroelectrica şi 133 de persoane de la Sind Jilţ începând cu 16 februarie. Aici din cele 133 de persoane, cam 51 necalificaţi, 8 persoane de la TESA şefi de formaţie şi restul muncitori calificaţi, electricieni, lăcătuşi mecanici”, a spus Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here