Pescarii din presa gorjeană

412

pescuit cupa preseiSâmbătă dimineaţa, o bună parte a oamenilor de presă din judeţul nostru au renunţat la pix sau microfon în favoarea …undiţelor. Nu este vorba despre vreo glumă ci despre un campionat de pescuit desfăşurat între reprezentanţii mass-mediei locale şi angajaţii Penitenciarului Târgu-Jiu, organizatorul evenimentului.

Competiţia s-a desfăşurat la lacul din incinta Gospodăriei Agrozootehnice a Penitenciarului, din zona Debarcader. Treziţi cu noaptea în cap şi înarmaţi cu undiţe, momeală dar şi multă răbdare, atât ziariştii cât şi angajaţii de la penitenciar s-au prezentat la concursul de pescuit. Câteva ore a durat, timp în care fiecare a încercat să prindă cât mai mult peşte, pentru a pescuit cupa presei (3)câştiga locul I. Echipele, formate din două, trei sau chiar patru persoane, au făcut tot posibilul să iasă învigătoare. Câştigători au fost, însă, cei de la Impact în Gorj, care au reuşit să prindă 3.1 kilograme de peşte, urmaţi de echipa de la Informaţia Gorjului cu 2.4 kilograme, locul III revenindu-le celor de la Antena 1 Târgu-Jiu, care au prins 1.6 kilograme.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here