SICHITIU NICOLAE – Maior –
Regimentul 2 Obuziere
Născut la 3 aprilie 1881, în comuna Turcineşti, sat Rugi, Gorj
Acest brav, destoinic şi viteaz ofiţer, maiorul A LA SUITE Nicolae Sichitiu, a căzut la datorie, fără a da un pas înapoi, fără a şovăi o clipă, lăsând în istoria militară a neamului nostru un nume de EROU! A ştiut să moară pentru fericirea urmaşilor şi răzbunarea străbunilor.
MEMORIA DOCUMENTELOR
DIVIZIA 16 INFANTERIE către ARMATA A II-A Punct comandă – Floreşti – Prahova
La 1 aprilie 1916, căpitanul NICOLAE SICHITIU este avansat la gradul de maior şi numit la comanda Divizionului 2 din Regimentul 2 Obuziere cu care a intrat în război şi care era repartizat pentru a sprijini prin foc Grupul Bran.
Maiorul Nicolae Sichitiu s-a remarcat de la început prin bărbăţie neînfricată, stăpânire de sine, hotărâre şi energie, vitejie şi eroism în cadrul acţiunilor de luptă duse la Porumbacu, Cincu-Mare, Măgura, Voinea, Sinea şi zona munţilor Perşani.
Rănit grav în aceste lupte de la o schijă la mâna stângă, maiorul Sichitiu este evacuat şi dus la Sanatoriul “Dr. Gerota” din Bucureşti, unde va sta până la sfârşitul lunii octombrie 1916. Deşi nevindecat, cere insistent externarea pentru a merge din nou pe front. Comisia îl declară inapt pentru serviciul operativ. El refuză clasarea şi pleacă la Periş – unde se afla Marele Cartier General Român – şi cere ferm să fie repartizat la Armata a 2-a pentru a relua comanda divizionului său. I se propune o funcţie în statul major al M.C.G. dar el refuză. Este repartizat acolo unde dorea, adică la comanda Regimentului 83 Infanterie, unde funcţia este liberă.
La 15 noiembrie 1916, se prezintă la punctul de comandă al Diviziei 16 Infanterie, care se găsea în apărare pe Valea Prahovei, pe aliniamentul sud Azuga-Caraiman, unde este primit cu bucurie şi cu încredere. Comandantul diviziei, colonelul Chivescu, i-a declarat: “Eu te cunosc foarte bine şi ştiu cât poţi. Te felicit şi pe dumneata şi Regimentul 83 Infanterie pentru prezenţa în capul acestui regiment, căci sunt sigur că dumneata îl vei ridica la înălţimea celui mai bun regiment de infanterie”.
Timp de o săptămână, până când necesităţi operativ-strategice vor impune retragerea frontului de pe Valea Prahovei, noul comandant şi-a demonstrat din plin capacitatea militară, asigurând o perfectă cooperare între infanterie şi artilerie. Odată cu începerea retragerii, maiorului Nicolae Sichitiu i se încredinţează cea mai grea misiune pentru asemenea situaţie, în care acest brav ofiţer şi-a făcut pe deplin datoria.
În noaptea de 22 noiembrie 1916, pe la orele 23,00, Divizia 16 Infanterie ajunge în zona vest Băicoi. Din nefericire, pe la ora 1,00 din noapte, datorită infiltrării unor patrule inamice, s-a ivit pe neaşteptate panica între trupele Diviziei a 16-a. Regimentul 55 infanterie, care avea un batalion de avanposturi, fuge spre Podeni aproape întreg, antrenând şi alte unităţi. În dimineaţa zilei de 23, pentru restabilirea situaţiei critice, este trimis la Regimentul 83 Infanterie, întărit cu un batalion din Regimentul 55 Infanterie, să ocupe o poziţie de apărare la vest de Băicoi, cu misiunea “să reziste inamicului până când trupele se vor încolona şi vor începe retragerea”.
Dar, Divizia 76 Infanterie inamică trece la atac în forţă, profitând de situaţia critică în care se aflau trupele Diviziei 16 şi 54 Infanterie. În aceste momente dramatice, maiorul Nicolae Sichitiu, în fruntea ariergărzii regimentului, execută un puternic contraatac, în timpul căruia este lovit mortal drept în frunte de un glonţ duşman.
Aşa a căzut la datorie, fără a da un pas înapoi, bravul, destoinicul şi viteazul maior Nicolae Sichitiu, lăsând în istoria militară a neamului nostru un nume de erou.
Pentru curajul şi înaltul spirit de sacrificiu de care a dat dovadă maiorul Nicolae Sichitiu, îl propun a fi decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a post-mortem.
Comandantul Diviziei 16 Infanterie Colonel Ion Ghiversu
General de divizie(r), Prof. universitar, veteran de război, Constantin Ispas
