Pauză lungă pentru baschetbalişti

1166

Echipa de baschet de la CSM Târgu-Jiu va reveni pe parchet abia la sfârşitul lunii. Următorul meci al gorjenilor este programat pe 29 februarie, în deplasarea de la Sighet. Până atunci, antrenorul Claudiu Alionescu trebuie să-şi ţină elevii conectaţi. Sportivii au liber până miercuri, după care îşi vor relua antrenamentele. Pentru ca lipsa meciurilor să nu-şi spună cuvântul, conducerea clubului se gândeşte să fixeze şi un amical cu o formaţie dintr-un eşalon superior valoric. De asemenea, Cupa României 3×3, masculin, va debuta pe 15 februarie 2020. CSM Târgu- Jiu, la fel ca toate echipele din Liga Națională, este obligată să participe. Prima sesiune va avea loc în perioada 15-16 februarie 2020, iar sesiunea a doua în 22-23 februarie. ,,O să le dau câteva zile libere la băieţi, din păcate, nu le dau foarte multe. Încercăm să facem şi un meci amical cu o echipă de Grupa Galbenă, şi, de asemenea, va fi acea competiţie de 3×3, Cupa României. Astfel că, vom fi în program continuu de antrenamente, băieţii vor fi liberi până miercuri, după care vom reveni în sală pentru a continua pregătirea pentru meciul cu Sighet”, a precizat antrenorul echipei de baschet. În altă ordine de idei, antrenorul Claudiu Alionescu s-a declarat mulţumit de debutul pivotului canadian, Yohanny Dalembert, despre care spune că va avea un aport şi mai mare în următoarele meciuri. La Sighet, are şanse considerabile să revină pe parchet şi celălalt jucător de poziţie 5, Stefan Andrejevic.
,,Am spus de la început că defensiva este principala lui calitate, a fost şi primul lui meci, şi mai are şi el nevoie de adaptare. O să-şi cunoască mai bine coechipierii, adversarii, felul în care jucăm şi cred eu că de la meci la meci va fi mai bun. Odată cu revenirea lui Andrejevic, vom fi şi mai puternici acolo sub panou, şi cred eu că în momentul de faţă avem un roster care ne permite să ne gândim către poziţii mai înalte”, a spus principalul CSM-ului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here