Parodia COVID-19 sau «Ceandalaua» celor care agonisesc averi ca să-şi afle «comoara» între Dumnezeu şi Mamona!

1319

În continuarea demersului nostru explicativ privitor la implicarea celor mai bogaţi oameni din lume, pentru a elucida, într-un fel sau altul, problema pandemiei COVID-19 şi pentru a oferi o imagine cât mai edificatoare asupra celor care agonisesc averi uriaşe ca să-şi afle «comoara» între Dumnezeu şi Mamona, trebuie să spunem că în lumea de astăzi, manipularea conştiinţei prin dezinformare a devenit o profesie a celor care caută în orice chip să-şi asigure dominaţia lumii, dincolo de frisoanele viruşilor ideologici sau ale viruşilor biologici prin care mijloacele de informare utilizate, nu sunt altceva decât resorturile lăuntrice ale distanţării tot mai accentuate dintre vizibil şi invizibil, dintre realitate şi ficţiune, dintre individ şi colectivitate, desigur, toate fiind subordonate scopului dominaţiei mondiale, chiar dacă aceasta poartă cu disimulată discreţie «vălul» activităţilor filantropice! Pentru a susţine o asemenea perspectivă de abordare, să amintim faptul că în urmă cu cinci ani, Bill Gates avertiza omenirea şi proorocea cu privire la o nouă pandemie, iar, în felul acesta, el pare să alimenteze teoriile conspirației, cu toate că în realitate, prin Fundația «Bill and Melinda Gates», a sprijinit mult cercetarea în domeniul medicinei, fiind în contact cu o serie de oameni de știință şi având chiar un parteneriat cu Universitatea din Washington, pentru a finanța kituri de teste coronavirus pe care să le poată face acasă cei din Seattle, acolo unde virusul are o rată a contagiunii mai mare, în acest fel, multimiliardarul, continuându-şi munca sa filantropică! Totuşi, în pofida faptului că afirmă ritos că averea i se micșorează, de curând s-a angajat că va dona 100 de milioane de dolari pentru a ajuta la diagnosticarea și tratarea virusului, adică 0,1% din totalul averii sale, spunând următoarele: ,,Dacă țara noastră face o treabă bună cu testarea și intră în izolare, atunci în 6-10 săptămâni vor mai avea foarte puține noi cazuri și va putea să se redeschidă”, a spus fondatorul «Microsoft», desigur, nu doar pentru a linişti spiritele în privinţa faptului că este stăpân pe situaţia răspândirii pandemiei pe regiuni, ţări şi continente, dar, mai ales, pentru a se asigura pe el însuşi, că prin e-mail-urile şi facebook-urile tuturor internauţilor de pe mapamond, ştie că deţine datele personale ale oamenilor şi că ne monitorizează pe toţi prin ceea ce suntem ca fiinţe raţionale, prin starea noastră de sănătate, prin viaţa cotidiană prezentă în actul de comunicare, dovadă mai mult decât evidentă că suntem sub «cupola» Parodiei COVID-19 sau «Ceandalaua» celor care agonisesc averi ca să-şi afle «comoara» între Dumnezeu şi Mamona!!

,,Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”!
Sfânta Scriptură îl consideră pe Mamona ca un idol, iar, un idol care I se opune Lui Dumnezeu Însuşi, evident, că trebuie socotit, incomparabil cu Atotputernicia Creatorului, mai ales că noi, oamenii, de cele mai multe ori, trebuie să ne închinăm Lui Dumnezeu, nicidecum banilor, ca unui idol, ca o dovadă că prin «oglinda» bogaţilor lumii, oameni slujesc, fie Lui Dumnezeu, fie lui Mamona! Prin Voia Sa, Dumnezeu ne îndeamnă să nu ne strângem comori pe pământ, ci în cer, iar, a strânge comori în cer înseamnă şi a-i ajuta pe cei săraci, dar, mai ales pe cei în suferinţă, pe cei bolnavi, pe cei contaminaţi de COVID-19 şi suferinzi, deci, a avea multă grijă de cei care sunt în nevoi, a susţine din toate punctele de vedere pe slujitorii Domnului şi lucrarea Domnului, ,,Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”(Matei 6:21), ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos, iar, deţinătorii unor sume fabuloase, trebuie să-şi folosească banii şi pentru ajutorarea celor bolnavi de coronavirus, pentru ca în acest fel, inima lor să fie asociată cu Iubirea de Dumnezeu! Prin toată Înţelepciunea sa şi prin toate învăţăturile sale, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să vină în întâmpinarea îngrijorărilor noastre, fiindcă întreaga lume este dominată de frică şi de îngrijorare, chiar dacă temerea aceasta ne îndeamnă să ne mişcăm, să mergem înainte! Dacă nu ar exista îngrijorare în legătură cu viaţa noastră, nimeni nu ar face nimic, mai ales că motivul pentru care ezităm, atunci când trebuie să dăruim ceva unui semen de-al nostru este îngrijorarea! Iar, din cauza îngrijorării, uneori ajungem să iubim până la seducţie bunurile material! De fapt, îngrijorarea este cea care ne produce necazuri, mai mult ca niciodată! În esenţă, îngrijorarea nu aparţine vieţii divine, fiindcă nu există îngrijorare în ceea ce înseamnă viaţa în Dumnezeu, iar, patima banilor este în opoziţie directă cu Împărăţia Lui Dumnezeu. Atunci, când ne îndreptăm inima spre Domnul, unul dintre primele lucruri de care trebuie să ne detaşăm este iubirea de bani! De aceea, trebuie să avem o anumită atitudine faţă de bani, fiindcă nu trăim numai pentru bani şi prin bani, care nu reprezintă decât o marfă, e adevărat, care mijloceşte schimbul tuturor mărfurilor, dar, e bine să înţelegem că atunci când Bunul Dumnezeu ne-a răscumpărat din păcat, El şi-a asumat răspunderea pentru viaţa noastră cea de toate zilele! Cu siguranţă că aceasta vrea Dumnezeu de la noi, să înfruntăm încercările pandemiei, să învingem viruşii fricii şi ai izolării, alienarea distanţării sociale, să depăşim greutăţile momentului şi să ajungem să socotim acest timp al grijilor, ca fiind unul de lucru, în care Dumnezeu ne cheamă, aşa cum a chemat întotdeauna mulţimile la credinţa în Dumnezeu, ca să nu le dea totul de-a gata, aşa cum i-a chemat pe ucenici, ca ei să înfrunte talazurile mării învolburate, pentru ca să sporească în fiecare dintre noi conştiinţa participării la naşterea noastră şi la renaşterea lumii întregi!

,,Suntem conştienţi că suntem privilegiaţi..Spre deosebire de alte familii din lume care nu au şansa aceasta”!
În continuare, să dezvoltăm o idee interesantă, pentru că un spaţiu fertil, explorat în noul tip de pandemie îl constituie domeniul social şi al mânuirii resurselor monetare, unde au loc acţiuni de manipulare la scară largă, prin propagandă şi dezinformare, ceea ce implică executarea unui aflux informaţional strategic şi atent controlat asupra fiecărui individ aparţinător unui stat, unde populaţia este mai întâi studiată, pentru a i se exploata ulterior temerile, fricile, prejudecăţile, viciile, lipsurile ori nemulţumirile, iar, pentru a face să-i dispară identitatea şi a-i prefigura o alta, se acţionează pentru a i se şterge memoria individuală şi colectivă! Un instrument folosit în acest sens este dezinformarea, sau informarea canalizată pe o anumită direcţie, un lucru care se experimentează prin crearea unor nuclee multiple, coagulate nu doar etnic şi religios, ci şi pe baza unor criterii diverse de natură medicală, ecologică, informaţională, deoarece prin izolare şi prin distanţarea socială se produce segmentarea excesivă şi artificială a societăţii, care vizează inhibarea sentimentului de coeziune. De aceea, manipularea unei colectivităţi şi chiar a întregii societăţi urmăreşte şi instalarea unei stări de derută, care face ca ameninţările reale să devină insesizabile, iar, în scop de-a dreptul pervers, pe fluxul informaţional se transmit date statistice prelucrate, denaturate, unele teme false, chiar alarmiste, care să ocupe agenda publică, generând totodată, consum de timp şi de resurse, mai ales că alarmarea populaţiei determină autorităţile să ia măsuri sub presiune, crescând, astfel, riscul apariţiei unor acţiuni cu totul eronate! Iată, o ştire de senzaţie şi demnă de luat în seamă! După ce a anticipat încă de acum un deceniu izbucnirea unei pandemii care va face ravagii, multimiardarul Bill Gates a devenit sursa principală de teorii ale conspirației, aşa cum am spus anterior, mulți considerând că fondatorul «Microsoft» ar fi artizanul «simfoniei» pandemice în care am ajuns ca să trăim în ultima vreme! Astfel, soția lui Gates a făcut recent o afirmație care devoalează filmul pandemiei, declarând cu a ei guriţă că a făcut rezerve de mâncare şi resurse alimentare în urmă cu câțiva ani, de frica unui potențial virus!!?? Aşadar, Bill Gates, cu o avere de peste 100 de miliarde de dolari, deci, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, un geniu al tehnologiei și, mai nou, artizanul cruntei realități în care am ajuns cu toții peste noapte protagoniști prin pandemia coronavirus, după ce ne-a avertizat în repetate rânduri asupra posibilității apariției unui virus ucigaș, care va devasta planeta, a ajuns şi ținta unor teorii ale conspirației care îl plasează în centrul lumii, în momentul în care d-na Melinda Gates a dezvăluit că presimțind apariția unei boli globale, cei doi au făcut încă de acum câțiva ani provizii serioase. Distinsa doamnă titrează: ,,În urmă cu câţiva ani, am vorbit despre acest lucru, despre «Ce s-ar întâmpla dacă nu va mai fi apă potabilă? Ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar mai găsi suficientă mâncare? Ce vom face? Cum ne vom descurca?» De aceea, ne-am pregătit şi am cumpărat mâncare pe care am pus-o în cămară, în cazul în care vom avea nevoie, şi acum am ajuns, iată, toți în aceeaşi situaţie”, a spus Melinda Gates!! Să reţinem, totuşi, mai mult decât un fapt divers, că declarația soției miliardarului american vine după ce acesta a avertizat în repetate rânduri asupra apariției unei pandemii, deoarece, încă din anul 2010, la scurtă vreme după izbucnirea focarului H1N1, Bill Gates vorbea despre un posibil virus, iar în 2015, declara că nu războiul nuclear, ci o pandemie reprezintă marea amenințare asupra planetei noastre, deoarece: ,,Lumea ar trebui să se preocupe de apariţia unei pandemii, la fel cum s-ar preocupa în cazul unui război”, a precizat Bill Gates! De altfel, în baza unui studiu publicat de către «New York Times» citat de «Mediafax», din februarie şi până în aprilie 2020, numele lui Bill Gates a apărut de 1,2 milioane de ori la TV sau în social media, mai ales că Fundaţia cuplului Gates a donat 250 de milioane de dolari în lupta contra coronavirusului! În concluzie, prin cuvinte bine cosmetizate, Melinda Gates a recunoscut că ei sunt o familie norocoasă, afirmând: ,,Suntem conştienţi că suntem privilegiaţi. Când ne spunem rugăciunea seara, suntem recunoscători că avem ce să punem pe masă, spre deosebire de alte familii din lume care nu au şansa aceasta”, a mai precizat d-na Melinda, mai ales că în opinia oamenilor de condiţie mai modestă de pe mapamond, se pare că după pandemie, bogaţii şi corporaţiile, ar trebui să înceapă să plătească taxe corecte şi echitabile pentru a ajuta o societate care lucrează pentru toată lumea, nu doar pentru miliardari, ca un argument plauzibil că Parodia COVID-19 nu este «Ceandalaua» celor care agonisesc averi ca să-şi afle «comoara» între Dumnezeu şi Mamona! (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here