Parerea lui Predo – Parlamentări (ne)parlamentare sau munci de vară necesare!

374

foto predo 2Se apropie toamna parlamentară, devansată printr-o sesiune extraordinară la cererea preşedintelui Traian Băsescu. Un şef de stat şi nu stăpân al lui, aparent mai relaxat, mai bronzat şi care mimează munca neobosită în folosul naţiei.

Mai ieri, singurul care are voie să gândească, să vorbească şi să dea etichete ţării încă locuită, deşi el i-a îndemnat pe români s-o părăsească, s-a deplasat cu elicopterul pe la necăjiţii din judeţele Bacău şi Neamţ. Nu înainte de a-i vorbi rău pe alţii. Cică „Parlamentarii s-au bronzat, sunt supăraţi că am luat 25% din salariu”. Folosea, evident, pluralul majestăţii. Eu am făcut, eu am dres. Şi se mai spune că ţara ar avea prim ministru, Parlament şi democraţie!

Hă-hă-ind, le-a mai servit nişte gogoşi celor rămaşi fără acoperişuri deasupra capului, în urma inundaţiilor. Care inundaţii au luat şi iau prin surprindere toate Guvernele României postdecembriste. Începând cu (ne)vinovatul Guvern al primului ministru emanat de FSN, Petre Roman, care mai nou s-a vopsit în liberal şi dă lecţii românilor, şi până la Guvernul Boc IV. Sperăm şi ultimul.

Alaltăieri, PSD, PNL şi PC au pus-o de-o pace. Numai să ţină. Cele trei partide parlamentare, din opoziţie, sunt realmente îngrijorate şi, de acum, vor avea o strategie comună. Cel puţin în sesiunea extraordinară a Senatului, cu scopul oferirii unei alternative la legile propuse de preşedintele Traian Băsescu.

Liderul liberal, Crin Antonescu, gândeşte sănătos şi vorbeşte bine: „Avem obligaţia să construim, într-adevăr, o contrapondere, o alternativă şi o frână în calea actualei puteri legate de acţiunile abuzive şi incompetente pe care le duce”. Dan Voiculescu şi Victor Ponta au tăcut adânc.

Ce i-o fi împiedicat până acum pe social-democraţii, conduşi de Victor Ponta, şi pe liberalii războinicului Crin Antonescu să acţioneze unit, în cadrul opoziţiei, numai de ei ştiu. Sau ştiu şi nu spun. Cum este cazul mai tânărului lider al PSD, Victor Ponta, mult prea prudent, dacă nu cumva o fi vorba de altceva. Din moment ce nu atacă frontal actuala putere, intrând în conflict inclusiv cu fostul său şef de partid. Mai incisiv pare a fi acesta, Mircea Geoană, încă preşedintele Senatului, care n-a rupt gura târgului atunci când afirmă: „Măsurile de criză anunţate ca temporare de Guvern se vor permanentiza”.

Cei mai mulţi dintre români ştiu că actuala putere minte mult. Iar şeful Delegaţiei FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, Joffrey Franks, care-i mai mare peste Guvernul României, chiar anunţase păstrarea măsurilor de austeritate – majorarea TVA şi reducerea salariilor bugetarilor cu 25% – în continuare, deci şi pentru anul 2011. Nu doar până la 31 decembrie 2010, anunţată şi promisă de demagogicul Guvern Boc 4 ca dată limită.

Proaspăt bronzatul preşedinte Traian Băsescu ne-a arătat la televiziuni că, vezi Doamne, el munceşte. Pe la sinistraţi, în locul lui Emil Boc, surogatul de prim ministru, sau că face treaba Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cea răspunzătoare, de fapt, cu lucrările la poduri şi locuinţe. Înainte de a urca în elicopterul prezidenţial, şeful statului ne-a mai avertizat: „Frunda a avut, în cazul legii ANI, o poziţie împotriva intereselor României”. Ştim că preşedintele are dreptate. La fel cum atât Gyorgy Frunda şi Laszlo Tokes sunt membri ai UDMR. Care-i partid la putere, adică la guvernare, iar primul ministru, portocaliul Emil Boc, are nevoie de voturile lor. La fel ca şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale din 2009 – Traian Băsescu, acela care le-a promis celor de la UDMR ce le-a promis în legătură cu autonomia teritorială a ţinutului secuiesc. Care ţinut, în acte şi deci formal, aparţine încă de România.

La măcelărirea proiectului Legii ANI de către Senatul României, prin acceptarea amendamentelor care-l scuteau de emoţii pe posibilul penal Gyorgy Frunda, şi primul ministru Emil Boc, şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ar fi trebuit să cunoască prevederile Constituţiei României. Unde se spune clar că acea lege este de competenţa Camerei Deputaţilor şi nu a Senatului. N-am fi ajuns acum tot la camera decizională reală în cazul Legii ANI şi nu ne-am fi făcut a nu ştim câta oară de râsul Uniunii Europene şi al CE, care ne-a muştruluit prin Raportul de ţară pe Justiţie.

Şi iată că, din 16 august, ambele camere ale Parlamentului României se adună şi vor lucra. Sperăm, serios. Măcar de data asta. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor dezbate abia acum Legea de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Oare aşa rău am ajuns ca preşedintele să nu mai aibă încredere nici în pupila sa preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase?

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here