Parcul Naţional Defileul Jiului, mai curat

272

Uite că m-am luat cu d-ale semafoarelor (ori ale circulaţiei) pe defileu şi am uitat să vă spun pentru ce am fost de câteva ori pe acolo după ce a început modernizarea drumului. M-am dus ca să văd cum se mai menţine curăţenia în perimetrul respectiv ce nu trebuie să uităm că face parte din cel mai nou parc naţional din ţară (cel al Defileului Jiului) unde trebuie respectate (nu pentru că aşa ne-ar place nouă) o serie de standarde specifice. Aşa că într-o nouă incursiune, trecând de câteva „semnafoare” (cum spune un amic de-al meu când ia câte-o „cinzeacă” în plus) am aruncat o privire la ce se mai întâmplă prin câteva locuri de pe defileu.

Să ştiţi că în general mi-a plăcut. La Lainici pe malul Jiului undeva în aval până la confluenţa cu un râuleţ Chiţu a fost amenajat un loc de picnic pentru a nu se mai aprinde focuri prin toată pădurea cu pericol de declanşare a unor incendii foarte greu de stins datorită configuraţiei terenului. Şi intrarea pe traseul spre Faţa Babei (cunoscută în ultimul timp publicului datorită unor hărţi şi ca Sfinxul Lainicilor denumire prea pompoasă după părerea mea, dar cum ziceau latinii: vox populi, vox dei) este curată fără omniprezentele PET-uri ori ambalaje ce am văzut prin alte locuri, iar indicatoarele turistice, cât am umblat eu pe acolo, păreau în regulă.
Ca o mică observaţie, aproape de intrarea în traseul ce duce la Faţa Babei şi mai departe spre Piatra Argelelor, iar pentru cine vrea să continue la Mormântul Florii ajungând în final pe Parângul Mare sau Acoperişul Olteniei cum mai este cunoscut printre montaniarzi este o masă metalică cu băncuţe de asemenea metalice. Turiştii şi nu numai pot acolo să mănânce, să se odihnească ori pur şi simplu să-şi aranjeze bagajele. Câţiva oameni ce nu păreau turişti, cu toate că aveau rucsaci la spinare şi nişte plase în mâini mâncau, dar se urcaseră „şmechereşte” cu picioarele pe bănci. Am făcut ce puteam face, adică să le atrag atenţia că dacă toţi ar face ca ei, peste puţin timp toate aceste dotări turistice se vor distruge iremediabil. Nu ştiu dacă au înţeles ceva, erau probabil culegători de ciuperci ori fructe de pădure, dar şi pentru ei fuseseră făcute acele băncuţe să se poată odihni ori mânca atunci când luau vreo pauză în munca lor.
La final după cum vă spuneam am fost plăcut surprins de curăţenia ce era la acea oră pe defileu. Şi este impetuos necesar ca aceasta să fie menţinută în continuare, pentru că, deşi sunt lucrări la drum, vin destui oameni din ţară care vor să vadă Defileul Jiului, chiar dacă numai în tranzit ori cu scurte popasuri. Este păcat să „ne dăm cu firma-n cap” datorită câtorva ciumeţi care nu înţeleg că şi dacă nu ar fi parc naţional nu ai avea voie să arunci alandala ambalajele şi deşeurile după bunul plac. Şi nici să distrugi amenajările turistice ce nu în puţine cazuri au fost cărate cu spinarea până la locurile de amplasare pentru a oferi un minim de confort celor ce străbat muntele.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here