Pandurii s-ar mulțumi și cu un egal în meciul cu Petrolul

1272

Pandurii Târgu Jiu are un joc foarte dificil la debutul în a doua parte a sezonului. Formația pregătită de Călin Cojocaru dă piept cu Petrolul Ploiești, într-un meci programat duminică, pe Stadionul Municipal din Târgu-Jiu. Tehnicianul gorjenilor recunoaște că prahovenii pleacă favoriți în această confruntare, dar este încrezător că echipa noastră le poate strica planurile vizitatorilor. În opinia lui Cojocaru, un rezultat de egalitate nu ar fi de aruncat. ,,Este clar că Petrolul pornește favorită, dar și noi ne-am pregătit foarte bine și vom da totul pe teren ca să câștigăm meciul. Avem mare nevoie de puncte pentru a ajunge celelalte echipe, ca în play-out să avem de recuperat o distanță mai mică. Orice rezultat pozitiv ne ajută, și un punct ar fi bun, pentru că ar fi un rezultat de moral. Dar, cu siguranță, vrem să câștigăm”, a spus principalul formației noastre. Timișoreanul a mai declarat că echipa este foarte motivată, iar jucătorii nu o să fie ,,pisici” în fața ,,lupilor galbeni”. ,,Petrolul vine cu un moral bun aici, dar nici noi nu o să fim pisici. Am în echipă luptători, băieți care vor să demonstreze, au învățat ce înseamnă Pandurii și acest nume ne obligă să avem și noi o prestație foarte bună”. Rămâne de văzut dacă toți jucătorii înscriși pe foaia de joc vor fi apți 100% pentru prima partidă a sezonului. Mai mulți fotbaliști au ratat meciuri de pregătire din cauza unor probleme medicale. ,,Am avut ceva jucători pe care nu am putut să-i folosim în ultimele amicale. Staff-ul medical și-a făcut treaba și în această săptămână au făcut toți antrenament. Sper să fie 100% la meciul cu Petrolul și să-mi fie mie greu să aleg dintre ei”, a precizat Cojocaru. Petrolul Ploieşti a revenit în primele şase formaţii după succesul cu Metaloglobus Bucureşti. Victoria de marţi poate fi considerată o ,,injecţie” de moral pentru trupa lui Viorel Moldovan, care nu-şi mai permite însă paşi greşiţi în restul meciurilor din sezonul regular. Tocmai de aceea, la Târgu-Jiu, se anunţă o dispută încinsă. ,,Când e doar 1-0 tot timpul îți e teamă că poți să iei un gol și să ratezi victoria și cele trei puncte, dar astăzi nu a fost cazul. Am pățit-o de două ori, cu Slatina și cu Buzău, chiar vorbeam cu colegii. Dacă aveam și punctele acelea acum, eram bine de tot. Dar așa e la fotbal. A fost un meci greu, nu știu dacă cel mai greu, dar Metaloglobus e o echipă bună. Era primul meci și ne temeam de el. Trebuie să recunoaștem că ne gândeam că trebuia victorie și așa a fost. A fost bine pentru noi”. ,,Important e ca acum să intrăm în play-off, iar apoi să luptăm pentru promovare. Eu sincer, la câte echipe am fost, când am fost acolo, în lupta pentru promovare, niciodată nu am dat greș. Sper ca nici de data aceasta să nu dau. Vom avea meciuri importante, meciuri cu miză. E dificil, nu e ușor, dar trebuie să ne concentrăm”, a declarat atacantul Vasile Buhăescu, autorul singurului gol al meciului. Optimist este şi antrenorul ,,găzarilor”, Viorel Moldovan. ,,Drumul ăsta l-am mai făcut. Ştiu ce înseamnă, le spun şi lor. Să vii de departe, am risipit foarte multe puncte în sezonul de toamnă. Pentru noi este capital fiecare joc. Am reuşit să luăm cele trei puncte, mă bucur, dar deja sunt cu gândul la meciul de la Târgu-Jiu, cu Pandurii. Jocul îmi dă încredere, ne-am echilibrat foarte mult, suntem o echipă care primeşte foarte greu gol. Am găsit acest echilibru între a ataca bine şi a ne apăra bine. Mi-aş dori pe animaţia ofensivă să reuşim mult mai mult”, a spus tehnicianul. Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploiești se joacă duminică, de la ora 13.45.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here