Pandurii, lăsaţi cu buza umflată de FRF!

2398

Oficialii Pandurilor nu au fost băgaţi în seamă de mai marii de la Federaţia Română de Fotbal. Solicitarea echipei noastre, care cerea ca restricţiile asupra legitimărilor să nu se răsfrângă şi asupra jucătorilor Under 19, nu a fost introdusă nici măcar pe ordinea de zi a Comitetului Executiv, întrunit în şedinţa de miercuri. În acest caz, Pandurii va renunţa la o echipă întreagă. Antrenorul Călin Cojocaru a încercat să încropească un nucleu care să nu se facă de râs în liga secundă, dar nu mai puţin de 11 jucători care au participat la meciurile de pregătire îşi vor căuta alte destinaţii. Dacă jucătorii străini au înţeles deja că nu pot fi legitimaţi, echipa va fi părăsită şi de jucătorii autohtoni împrumutaţi în iarnă: Alexandru Achiriloaei, Matei Babaua, Alexandru Catrici, Alexandru Bodea, Aurel Pirciu, Cristian Ştefan şi Cătălin Iovicin. ,,Ni s-a spus că nu au pus pe ordinea de zi memoriul pe care noi l-am depus la Federaţie. Au argumentat că, în vară, ne-au dat voie să facem transferuri, şi au luat decizia de a transfera juniori Under 17. Toţi jucătorii care au venit în iarnă erau 2001, niciunul nu poate fi legitimat. Noi vom face tot posibiliul să continuăm competiţia. O să avem o discuţie cu creditorii, cu administratorul special, voi merge la Bucureşti pentru vize. Voi avea o discuţie şi cu conducerea, trebuie să fim pregătiţi pentru absolut orice. Trebuie să ne spună şi nouă Federaţia de ce s-a procedat în modul acesta? Era foarte simplu să ni se spună de când am mers prima oară acolo că nu se fac transferuri. Pur şi simplu, a fost o joacă de-a şoarecele şi pisica. Ne-au pus să facem solicitări, ne-au spus că mai există o a şansă. Lucrurile acestea nu sunt în regulă. Într-un parteneriat trebuie să existe transparenţă şi credibilitate. Am pierdut zile întregi pe la Bucureşti. Mi se pare o discriminare să le interzici unor copii să intre pe teren”, a declarat directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu.Şansele Pandurilor de a supravieţui în Liga a doua erau oricum foarte mici, dar acum au devenit inexistente. Floroiu a dezvăluit ce ar putea urma pentru club.,,Dacă o echipă greşeşte, trebuie să o sancţionezi la seniori, nu la juniori. Acum, vom muta tot ce înseamnă Under 19 la echipa mare şi va trebui să facem din Under 17 şi Under 15 două echipe pentru juniori, ducând în momentul acesta în derizoriu competiţiile respective. La Under 19, echipa era pe locul 2, în situaţia în care pierdusem două meciuri la masa verde. Suntem nevoiţi să prăbuşim şi munca de la U19 acum, ca să putem avea continuitate la Liga 2, să facem o echipă cu care să nu ne facem de râs. Sper să demonstrăm că la Pandurii sunt încă juniori şi fotbalişti de valoare”, a precizat oficialul clubului. Antrenorul Călin Cojocaru ar putea părăsi formaţia. ,,Din discuţiile pe care le-am avut cu el, îşi doreşte să continue, să confirme că poate să facă ceva şi în condiţiile astea. Nu pot să vă spun nimic cert. Sunt şi informaţii că ar vrea să plece”, a mai spus Floroiu. Sâmbătă, la Târgu-Jiu, Pandurii are meci cu CSM Reşiţa.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. Buna seara A venit domnul Horatiu de la Timișoara și va informat că nu o sa va dea voie la transferuri ,asta ar însemna că Federația sa faca Ilegalități ceea ce nu se mai riscă nimeni !Totodată domnul Horatiu sa oferit sa va ajute sub alta forma adica sa formeze o echipa competitivă cu materialul didactic avut de club adica sa promoveze jjuniorii de care v-ati despărțit până în vara mergând sa ajute pe Gilortul Targu Carbunesti_ si cei existenți sa dea șanse antrenorilor localnici si mai multe stiri foarte bine omul era bine intenționat venea si cu ceva sponsori ,dar voi ati preferat să mergeți pe mana maestrului Cojocaru care a adus pe masa si cazare peste 20 de jucători (unii dintre ei nu evoluasera la seniori până la ora actuală deci erau la același nivel cu jjuniorii noștri sau chiar mai slabi in moment ce stiti foarte bine noi părinții am susținut activitatea republucanilor cu masa ,deplasări ,arbitraj ambulanță toate plătite de părinți, acești macar obligația morală sa primiti acești copii la probe cum au fost primiți si altii aduși de domnul Cojocaru ! Acum ca nu aveti voie la Transferuri ce o sa faceti domnilor conducători Ati renuntat la Jjuniorii Republicani, Ati renuntat la proiectul domnului Horatiu intr un cuvânt ati renuntat la tot ce se putea spune sprijin pentru Club si toate astea pentru ca ati mers pe mana mercenarilor .Oare nu era suficient ca inainte domnul Iordănescu a distrus baza sportivă a juniorilor ,nu a fost suficient ca a venit Narcis Răducan si a facut jaf si nea adus acolo unde suntem adica la Faliment !Era timpul sa ne trezim sa mergem pe mana Gorjenilor adica Horatiu la Simona si pus accentul pe localnici cred ca era cartea câștigătoare! Oare ce mai puteau spune autoritățile cand vedeau Președinte Gorjean ,Antrenor Gorjean ,Seniori 80 % Gorjeni Juniori 100% Gorjeni ,An de alegeri .Concluzie se putea forta o reluare a finantarilor cat de cat ,Patroni din gorj puteau veni pentru Gorjeni . Pacat ca sa ales aceasta cale Antrenorul lea facut pe toate si am ajuns la Faliment acum a aruncat cu nisip in ochi .Peste o săptămână Cojocaru va pleca si voi veti ramane de râsul lumii sau in imposibilitatea de a continua !

Lasă un răspuns la Adrian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here