Pandurii, facelift de final de an

501

Şapte puncte şi două calificări, acesta este minimul care poate mulţumi Pandurii în acest final de an. Tehnicianul gorjenilor crede că este nu doar posibil, ci şi obligatoriu, cel puţin în ceea ce priveşte meciurile de pe teren propriu, iar îndeplinirea acestui ultim obiectiv ar aduce o schimbare la faţă a Pandurilor.

“Nu jucăm cu Steaua, Astra, Petrolul”, sunt argumentele care-l fac încrezător pe Petre Grigoraş că echipa sa poate obţine rezultate bune în acest final de an, rezultate care să şteargă impresia proastă lăsată până acum. Antrenorul gorjenilor mizează şi pe entuziasmul renăscut al jucătorilor după succesul de la Braşov, însă ţine să-şi atenţioneze elevii că niciun meci nu este câştigat dinainte, indiferent de valoarea adversarului: “Sunt trei meciuri accesibile în campionat, cu Botoșani, la Iași dar și acasă cu Rapid. Nu sunt meciuri câștigate dinainte. Dacă suntem băieți deștepți putem îmbunătăți imaginea pe final, știți cum e, ultima impresie contează. E o șansă mare pentru noi să spălăm rușinea. Suntem obligați să câștigăm ambele meciuri acasă, iar dacă scoatem un rezultat pozitiv la Iași e foarte bine. Nu trebuie să luăm meciurile ca și câștigate dinainte, că jucăm la Iași, au 9 puncte și îi batem sigur, nu e chiar așa. Că jucăm cu Rapidul, sunt slabi și îi batem sigur. Nu e așa. Cu Botoșani e meci greu, echipă bună, harnică. Dacă reușim să facem 7 puncte și să ne calificăm în semifinale în ambele competiții poate să fie o îmbunătățire a imaginii pe final. Minim 7 puncte și calificarea în semifinale ar da o altă stare de spirit pentru ce va urma”, a declarat Petre Grigoraş.

Cu şanse în cupe
În programul de remodelare a imaginii la final de an intră şi meciurile din sferturile de finală ale celor două cupe, Cupa României şi Cupa Ligii. Grigoraş spune că, în mod normal, echipa sa porneşte cu şanse reale de a fi în semifinale în primăvară în ambele competiţii. Tehnicianul Pandurilor spune că în Cupa Ligii, gorjenii sunt mari favoriţi: “În Cupa Ligii avem un ascendent față de Oțelul, i-am învins în campionat, i-am eliminat din Cupă. Normal, jucând acasă putem să ne calificăm și să ajungem în semifinale”. În schimb, în competiţia care poate duce echipa chiar în cupele europene, Grigoraş spune că şansele de calificare sunt egale: “În Cupa României nu avem de luat o revanșă la Cluj, e un meci în care plecăm cu șanse egale. Chiar dacă am pierdut în campionat cu 20, chiar dacă am fost dobitoci, dar acum avem șanse egale”, a mai spus antrenorul Pandurilor.

Program condensat
Petre Grigoraş se teme de acest final de sezon de toamnă cu foarte multe partide pe care echipa sa le are de disputat pe trei fronturi, campionat, Cupa României şi Cupa Ligii. Tehnicianul Pandurilor este optimist considerând că jucătorii sunt concentraţi şi cu un moral ridicat, însă are şi motive de îngrijorare. Ritmul în care se vor juca partidele impune o atenţie sporită la refacere şi recuperare, în plus foarte mulţi jucători se află la limita suspendării: “Sunt meciuri din 3 în 3 zile, sau din 4 în 4 zile, și știm că ne bazăm pe un nucleu de jucători mai redus. Alții folosesc o echipă prin cupă, alta prin campionat, noi ne bazăm pe aceeași jucători. Trebuie să fie sănătoși, și mai e ceva de care trebuie să avem grijă. Avem şase jucători la limita suspendării, până acum am fost destul de fair-play, singurul jucător care a stat la cumul de cartonașe a fost Mihai Roman în etapa a 15-a. A mai luat Erico roșu, dar e cu totul altceva. Erico, Răduţ, Anton, Nistor, Nicoară, Shalaj sunt la limită. Problema e să nu pierzi mai mult de 1-2 jucători de la meci la meci. Dacă pierzi mai mulți și prinzi un meci în care primești 4-5 galbene e clar că în următorul meci sunt probleme mari de tot”, atenţionează Grigoraş.

Răduţ, doar cu Iaşiul
Petre Grigoraş şi-a dorit foarte mult ca Mihai Răduţ să revină în linia mediană a Pandurilor, însă cu tot efortul staff-ului medical, jucătorul nu va fi apt pentru partida cu FC Botoşani: “Răduț nu poate și cred că nu e indicat să joace. E la a doua recidivă și e riscant să joace, de săptămâna viitoare va intra în program cu echipa. La meciul cu Iașiul va fi apt”, a declarat antrenorul echipei gorjene. Din câte se pare, problemele musculare ale lui Răduţ au avut drept cauză o infecţie dentară. Cauza fiind acum descoperită şi problema înlăturată, antrenorul pandurilor crede că Mihai Roman va putea reveni în curând la capacitate maximă.
Înaintea meciului de aseară dintre Ucraina şi Lituania, Grigoraş îşi exprima doleanţa ca atacantul Deivydas Matulevicius să fie protejat de staff-ul selecţionatei baltice ţinând cont că jucătorul Pandurilor abia a revenit după o accidentare: “Matulevicius e refăcut 100%. Jucând 90 de minute la națională, asta înseamnă, că e refăcut complet. Sper să fie apt şi la meciul cu Botoșani, avem mare nevoie de el. Sper să nu joace și în amical sau măcar să fie folosit mai puţin”, a mai spus Grigoraş.
Cristi Constantinescu

S-au distrat cu copiii Pandurilor
CSU Craiova nu a avut milă de puştii Pandurilor în amicalul disputat ieri, pe terenul “Zoltan Crişan” din Craiova. Echipa antrenată de Sorin Cîrţu şi Emil Săndoi a luat meciul ca pe unul oficial şi a înscris nu mai puţin de 11 goluri în poarta gorjenilor. Curelea şi Vătăjelu – de câte două ori, Tîrnăcop, Acka, Ferfelea, Herghelegiu, Velcovici, Ivan şi Varga au fost marcatorii celor de la CSU Craiova, însă trebuie menţionat că echipa a doua a Pandurilor nu a putut beneficia de mai mulţi dintre titularii pe care Adi Bogoi se bazează în partidele disputate în Liga a 3-a, Dănăricu, Piţian, Şendroiu fiind opriţi la antrenamentele echipei mari, în plus alţi 3-4 jucători fiind accidentaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here