Orban, la Novaci și pe Transalpina. Programul vizitei

2160

Premierul Ludovic Orban va efectua vineri, 24 iulie, o vizită de lucru în județele Gorj și Alba. Timp de o oră, Orban va avea o întâlnire cu primarul din Novaci, Dumitru Leuștean, după care se va deplasa pe DN 67C-Transalpina, în vederea recepției lucrărilor de reabilitare prin reciclare in situ a 32 de kilometri de drum. Reparațiile s-au făcut pe raza județului Alba, pe porțiunea aflată între Șușag și Oașa. Metoda reciclării presupune decopertarea drumurilor, iar materialul rezultat se refolosește.
Orban va vizita apoi loturile I și II ale autostrăzii Sebeș-Turda, lucrări promise a se finaliza până la sfârșitul anului 2020.
PNL Gorj a anunțat programul vizitei. „Ora 10:00-11:00 – Întâlnire cu primarul din Novaci, Dumitru Leuștean; ora 11:00-13:30 – Deplasare pe drumul DN67 C Transalpina, până la km 73+500; ora 13:30-14:00 – Declarații de presă la km 85 Oașa în vederea recepției lucrărilor de reabilitare prin reciclare in situ a 32 de km și montarea parapeți (10.000 ml). După această declarație de presă, premierul își va continua drumul și va face o vizită la șantierul din A10 Sebeș-Turda”, a anunțat Departamentul de comunicare al PNL Gorj.
Transalpina a fost modernizată în urma unui contract semnat pe vremea în care Ludovic Orban era ministrul Transporturilor.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.