Olanda recrutează culegători de tomate

1074

Noi oferte de muncă în sectorul agricol, din statele Uniunii Europene, sunt disponibile acum prin reţeaua europeană de ocupare Eures România! O companie din Olanda are nevoie de lucrători în sere de roşii. Nu se solicită cunoştinţe de limbă străină, iar candidaţii trebuie să fie ambiţioşi şi motivaţi, experienţa în domeniul putând reprezenta un avantaj. Se cere disponibilitate de a lucra pentru o perioadă de cel puţin şase luni. Ora este plătită cu 9,82 euro, iar câştigurile se acordă săptămânal. Compania oferă cazare contra sumei de 85 de euro pe săptămână. De asemenea, lucrătorii au posibilitatea de a beneficia de un curs gratuit de limba olandeză. Angajaţii trebuie să culeagă, să sorteze şi să ambaleze roşiile. Oferta de lucru este valabilă până pe data de 1 aprilie. Persoanele interesate de această ofertă de lucru vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here