Oficialii de la Aerostar încă speră să joace restanța cu Viitorul

1087

Aerostar Bacău ar putea pierde la masa verde partida cu Viitorul Târgu Jiu, iar team-managerul moldovenilor, Gabriel Voicu, consideră că decizia ar fi nedreaptă. Oficialul clubului a declarat că s-ar crea un precedent, iar unele echipe din liga secundă ar putea profita de acest lucru. Voicu vrea ca meciul să se joace în cele din urmă, deși se teme că decizia ar fi fost deja luată.,,Am un foarte mare regret, din cauza acestui regulament ambiguu, care nu ne-a permis să jucăm cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Deși anticipăm ce decizie vor lua comisiile, nu cred că e corect și drept să pierdem la masa verde, atâta timp cât noi am fi putut juca meciul la reprogramare. E adevărat, că prima dată nu s-a jucat din vina noastră, în sensul că noi am fost cei care am avut cazuri de COVID, dar la rejucare noi eram valizi. Se va creea un precedent foarte periculos dacă pierdem cu 3-0, fiindcă e posibil ca anumite echipe să profite de faptul că meciul nu s-a jucat la prima programare din cauza problemelor de COVID-19 apărute la adversari și să facă de așa natură să nu dispute meciul la reprogramare. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar cred că în aceste situații ar trebui reprogramat încă o dată meciul și doar atunci să piardă echipa care nu va putea juca. Dacă stăm să analizăm, ambele echipe s-au aflat în culpă, câte o dată. Ar trebui să se joace măcar cu jucătorii valizi, din lotul lărgit”, a declarat Voicu pentru Liga 2.Meciul conta pentru etapa a VII-a. Cel mai probabil, Comitetul Executiv al FRF va propune, la următoarea întrunire, modificarea principiilor de desfășurare a competițiilor.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here