Oficial! Martic şi-a reziliat contractul cu Universitatea

1440

Chiar dacă sezonul se reia sau nu, fundaşul croat Ivan Martic (29 de ani) nu va mai evolua pentru Universitatea. Anunţul a fost făcut, miercuri, de către clubul din Bănie, iar imediat a venit şi replica fotbalistului de bandă. Martic a declarat că s-a simţit fantastic la Craiova, echipă cu care a câştigat Cupa României şi pentru care a marcat, în premieră, în preliminariile Europa League. Croatul a declarat că ,,Ştiinţa” este cel mai bine organizat club din ţară, cu cei mai fanatici suporteri, şi speră ca Universitatea să câştige, cât mai repede, şi titlul de campioană.,,Au fost perioade senzaționale, pentru că am văzut schimbarea de la stadionul din Severin la ‘Ion Oblemenco’, și atunci am văzut prima oară ce înseamnă cu adevărat echipa și orașul în materie de spirit și tradiție. Primul meu an în Craiova a fost unul superb, reușind să câștigăm Cupa României și să văd atât de mulți oameni în stradă sărbătorind cu noi. A fost, de asemenea, o perioadă superbă pentru că am reușit pe plan individual să marchez primul meu gol european, în deplasarea de la Leipzig, și implicit primul gol reușit de Universitatea într-o competiție europeană după mulți ani de așteptare. A fost mereu o plăcere să joc în echipă, să lupt alături de colegii mei, cărora le mulțumesc pe această cale, fiindcă au fost mereu alături de mine și în fiecare an am observat că și clubul a evoluat pe fiecare segment în parte. Este, de departe, cel mai bine organizat club din România. Sunt mândru că am putut să fac parte din acest proiect în ultimele 3 sezoane competiționale.Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor Universității Craiova, au fost incredibili. La nicio echipă pentru care am evoluat până acum nu am trăit așa atmosferă cum este cea de la Craiova, realmente suporterii să ne încurajeze în orice colțișor al țării, asta ca să nu mai vorbesc de ce e în tribune la meciurile cu Dinamo sau FCSB. Ca jucător străin nu am trăit niciodată o așa dragoste din partea suporterilor, o dragoste care m-a făcut să mă simt ca acasă. Doresc familiei Universității Craiova ca anul acesta sau următorul să ia campionatul, știu că toți vă doriți enorm și a trecut atât de mult timp. Vreau să vă văd pe toți ridicând trofeul și voi rămâne pe viață suporterul vostru. Sper să-mi păstrați și mie o medalie de campion și, dacă voi avea timp, vin cu siguranță la sărbătoare”, a scris Martic pe facebook.Claude Dielna şi Tiago Ferreira sunt alţi doi fundaşi care au mici şanse să mai apară în tricoul Universităţii.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here