Orice elev din învăţământul secundar inferior știe că Eminescu a debutat în revista „Familia” editată de Iosif Vulcan, „nașul literar” al poetului, schimbându-i numele din „Eminovici” în „Eminescu”… Dar ceea ce face istoricul și criticul literar Mircea Popa în cartea de față, Eminescu, Iosif Vulcan și „Familia” (Ed. Aureo, Oradea, 2023, 155 p.) nu numai că este mai mult decât atât, pentru generațiile de tineri studioși, dar și pentru toți cei ce vor să pătrundă în amănunt fenomenul „Familia” și relația dintre directorul revistei și poetul Mihai Eminescu (cartea, „oferită în dar” autorului de Biblioteca Cavalerilor din Oradea, a fost lansată de Ziua Culturii Naționale, la 15 ianuarie 2024).
Așadar, se știe că debutul din „Familia” cu poezia „De-aș avea…” , în nr. 6 din 25 februarie/ 7 martie 1866 (cu o frumoasă prezentare de Iosif Vulcan) a inaugurat perioada de tinerețe a poeziei eminesciene, când autorul era încă tributar lui Alecsandri, Bolintineanu și altor scriitori din generația pașoptistă (a se vedea cercetările lui Lucian Drimba). În același an vor vedea lumina tiparului în revista „Familia” alte poezii ale tânărului Eminescu, aflat în peregrinările sale prin țară: O călărire în zori, Din străinătate, Speranța, Misterele nopții, apoi, în 1867, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, La Heliade, La o artistă, pentru ca în 1868-69 poetul să publice: Junii corupți, Amicului F.I., La moartea Principelui Știrbei.
Citind „Familia”, tânărul „privatist” din Cernăuți a putut cunoaște câte ceva din viața culturală românească oglindită de revista ce apărea la Budapeste încă din 1865, aceasta constituind pentru el o primă „mare experiență poetică”, „ea întărindu-i și mai mult credința în valoarea patrimoniului popular sau sugerându-i ideea creării unei mitologii românești, căci aici, mai mult ca oricând avea căutare nuvela romantică cu subiecte populare sau mitologice” (Revista „Familia” și marii noștri scriitori, p. 144).
Autorul urmărește anii de apariție ai revistei, înființată în 1865 la Budapesta (nr. 1, datat 5/17 iunie 1865, apare în 300 de exemplare, ajungând ulterior la 1000) și mutată în 1880, după 15 ani, la Oradea, aceasta devenind „un fel de buletin literar el epocii” (Octavian Goga). A apărut până în 1906, sistată de Iosif Vulcan din cauza stării sale de sănătate tot mai precară, decedând în 1907. Era, desigur, „cea dintâi revistă literară de mare prestigiu a Ardealului” și publicația literară care s-a bucurat de „cea mai lungă longevitate din Transilvania” (42 ani), datorată unui vrednic și neostenit cărturar al Bihorului, care „s-a identificat cu Familia ca un țăran cu pământul pe care-l muncește din zori până-n seară, dându-i pecetea hărniciei, priceperii și dragostei lui, dar primind până la urmă el însuși ceva din duhul acestui pământ” (Ion Breazu, Literatura Transilvaniei, Casa Școalelor, Sibiu, 1944, p. 114).
„Familia”, care apărea într-un Ardeal făcând parte din Imperiul Habsburgic apoi din Austro-Ungaria (din 1867), a publicat de-a lungul vremii scriitori din întreg spațiul românesc, de la Andrei Mureșanu, Alecsandri, Bolintineanu, Bolliac, Heliade, Hașdeu, Eminescu, Slavici, Miron Pompiliu, la Coșbuc, Goga și Agârbiceanu, apoi la Victor Babeș, Ion Bianu, N. Iorga, regina Elisabeta, Andrei Bârseanu ș.a., fie la solicitarea directorului, fie din propria inițiativă a autorilor. Deși, la început, cu „direcții” diferite, „Familia” și „Convorbiri(le) literare” de la Iași (mai selective, urmând mai riguros criteriul valorii estetice impus de Maiorescu încă din 1867) se vor „apropia”, astfel că unii scriitori junimiști vor trimite lucrări la revista lui Iosif Vulcan. După poeziile publicate aici în perioada 1866-1869, Eminescu va mai fi prezent în coloanele „Familiei” peste ani, bunăoară în primăvara lui 1883, când i se publică texte din lotul încredințat lui Iosif Vulcan venit în vizită în capitala Regatului: S-a dus amorul, Ce e amorul?, Pe lângă plopii fără soț, Și dacă… Pentru poeziile publicate, marele mecenat orădean îi trimite o sumă de bani, primul onorariu din viața sa, pentru care poetul (considerat „cel mai ales între toți scriitorii acestui neam”) îi mulțumește într-o scrisoare, bucuros că acesta vine de la o margine de Românie (poetul avea mereu în minte imaginea integrală a poporului român, chiar dacă timpul Unirii celei Mari într-o Românie unică încă era departe): „Mulțumesc pentru onorariu trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vreodată în viață. În România domnește demagogia și în politică și în literatură; precum omul onest rămâne aci necunoscut în viața publică, astfel: talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrității…Te asigur că a fost pentru mine o mângâiere de a mă vedea remunerat dintr-un colț atât de îndepărtat al României, din Oradea Mare…”.
Și după îmbolnăvirea poetului, „Familia” continuă să-i publice poezii, informându-și cititorii cu privire la starea de sănătate a poetului (1884-1889). Cu prilejul morții poetului din 15 iunie 1889, poza acestuia apare în chenar de doliu pe pagina întâi împreună cu necrologul semnat de Iosif Vulcan. Era o tradiție ca revista să dedice numere speciale unor personalități științifice și literare, precum Vasile Alecsandri (1890, 1900), G. Barițiu (1891), Heliade (1872), Hasdeu (1874), A. T. Laurian (1881), Lazăr Șăineanu (1895), Gavriil Munteanu (1870), Eminescu (1889, reproducându-i-se „Luceafărul”) etc.
Istoricul și criticul literar Mircea Popa urmărește punctual această „triadă cultural-națională: Eminescu, Iosif Vulcan și «Familia»”, după cum titrează în prefața sa scriitorul orădean Pașcu Balaci, considerând lucrarea „bine scrisă și amplu documentată” și „parte din patrimoniul de aur al orașului de pe Crișul Repede, înscriind-se cu litere majuscule pe harta culturii românești”. Cu atât mai mult cu cât prețuirea poetului național de către orădeni va continua și în perioada interbelică, când sub primariatul lui Tiberiu Moșoiu i se ridică lui Eminescu un bust, comandat lui Oscar Han, dezvelit la 11 iunie 1934, prilejuind manifestări de mare sărbătoare, cu prezența episcopului Roman Ciorogaru (bustul a fost distrus de trupele hothyste, la invazia din 1940, – dar o nouă statuie, turnată în bronz, realizată de sculptorul Ovidiu Maitec în 1990, a fost dezvelită la 12 octombrie același an, în Strada Independenței din Oradea). Bustul de la Oradea venea după alte opere sculpturale dedicate poetului și dezvelite la Botoșani – Grădina publică (1895), Dumbrăveni (1902), Galați (1911), Sânnicolau Mare (1925, primul monument dedicat lui Mihai Eminescu din Transilvania), Mănăstirea Putna (1926), Băile Herculane (1926), Iași (1929), Oravița (1933)…
Capitole consistente de cercetare literară sunt dedicate direcțiilor în care s-a manifestat spiritul fondator al lui Iosif Vulcan (n. 31 martie 1841- m. 8 noiembrie 1907), – animator de frunte al vieții literare transilvănene, membru al Academiei Române și președinte al Societății pentru Fond de Teatru Român, – urmărindu-se activitatea de „îndrumător literar” și „istoric de presă”, dar și de „romancier” sau apetența pentru „literatura de călătorie”.
Cartea se adaugă preocupărilor istoricului literar cu origini bihorene și cu studii la Oradea, șef de promoție al Filologiei clujene în 1960, cu titlu de doctor în 1970 și mulți ani cercetător științific și șef de secție la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară al Filialei din Cluj a Academiei Române. Pentru contribuții deosebite în cercetarea literară (și coordonator al unor temeinice scrieri științifice și dicționare, a fost medaliat cu prilejul Centenarului din 1989, de Ministerul Culturii, apoi cu alte distincții de nivel național).
Dl. Mircea Popa i-a dedicat poetului național studiul „Mihai Eminescu. Contextul receptării” (Reșița, 1999), urmat de ediția „Mihai Eminescu – text și context” (2014), apoi de lucrarea bibliografică „Eminescu și Transilvania (1866-1918). Bibliografie”(2000), urmărind receptarea lui Eminescu în presa din Transilvania în perioada respectivă. Familiar, așadar, cu subiectul, istoricul și criticul literar Mircea Popa ne oferă o imagine mai complexă a „fenomenului Eminescu” în relație cu „Familia” și directorul ei, Iosif Vulcan, având în această carte imaginea generală a epocii cu personajele ei importante și, desigur, cu contribuțiile respective la dezvoltarea culturii române și a literaturii din întreg spațiul românesc.
De unde ideea unui confrate clujean, conform căreia „Mircea Popa este mai mult decât un critic sau un istoric literar. Este o instituţie” (Ion Cristofor). Apărută de Ziua Culturii Române și cu prilejul împlinirii a 85 de ani de viață, lucrarea „Eminescu, Iosif Vulcan și «Familia»” revede, în zece capitole, întreaga problematică dintr-o perspectivă convexă, panoramică, făcând ordinea de trebuință într-o chestiune majoră de istorie literară.
Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA
