O seară de muzică

1238

Marți, 4 octombrie, ora 19, în sala Muzeului de Istorie „Alexandru Ștefulescu”, va avea loc recitalul susținut de un trio instrumental, inspirat denumit DIALOG PE 14 STRUNE, după numărul corzilor însumate la cele trei instrumente: o formațiune camerală cu o componentă rar întâlnită, vă oferă prilejul să ascultați bijuterii muzicale surprinzătoare din literatura de gen, descoperite și selectate după multe căutări asidue în bibliotecile lumii: vioară, violoncel și chitară.
Cei trei protagoniști sunt:
ADRIAN FLORESCU – Vioară
Adrian Florescu este un muzician al Europei, pendulând între est și vest, între cei doi poli ai Europei pe ruta Bucuresti – Lisabona, unde este în prezent Concertmaestru în orchestre de prestigiu din ambele orașe. În același timp, turneele cu proiecte de muzică de cameră îl poartă peste tot în lume, intrucât casa artistului este una singura: scena sălii de concert!
BOGDAN MIHĂILESCU – chitară
Bogdan Mihăilescu susţine numeroase recitaluri camerale internaţionale sub înaltul patronaj al Institutului Cultural Român în Săli de concerte renumite. Tematica repertoriului ales subliniază vizibilitatea culturii ţării noastre în diferite zone ale Europei. Este unul dintre importanţii promotori ai chitarei clasice în România, menţionat de reputata revistă ,,Guitar International” în numărul său din februarie 1987. Bogdan Mihăilescu cântă pe o chitară RAMIREZ Especial clasa I-a, pe care a selectat-o personal la Madrid, chiar din atelierul celebrului lutier, în 1995
MIRCEA SUCHICI – violoncelist
Târgujian de origine, instrumentist, dirijor și compositor, Mircea Suchici este o prezență remarcabilă cu o bogată experienţă profesională, Și-a adus contribuţia, ca violoncelist, la înfiinţarea Filarmonicilor „Marea Neagră“ din Constanţa (1979) şi „Ion Dumitrescu“ din Râmnicu Vâlcea (1995), precum şi la înființarea și afirmarea Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, al cărei dirijor este şi în present.
După cum singuri se prezintă, programul se desfășoară astfel:
Dialogul începe în Baroc prin Sonata in Trio a compozitorului italian Antonio Lotti, renumit în vremea sa atât în țara de naștere cât și în Germania, unde s-a afirmat. Sobrietatea muzicii lui Joseph Haydn, cu a sa Cassation in C-dur – reprezintă o piatră unghiulară de rezistență a acestui recital robust și variat, care poartă ascultătorul de-a lungul unei perioade de aur a muzicii unor compozitori nemuritori. Se trece la farmecul muzicii vieneze prin Sonata kw 304 de W.A. Mozart în stilul său componistic inconfundabil și cuceritor. N. Paganini a scris special pentru această formulă de trio lucrarea Terzetto în Re major, și ne bucurăm să includem în finalul programului această lucrare originală. Am selectat aceste piese, în care chitara cântă alături de alte instrumente, întru desfătarea Dvs., a publicului avid să descopere bijuterii muzicale din caseta Euterpei ascunsă în inima Istoriei.
Prof. dr. Mihaela – Sanda Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here