O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

303

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul XII din acest an, cu plecare în perioada 9 – 13 august 2016. Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Olăneşti.
Până joi, mai precis la data de 4 august inclusiv, titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor, ei fiind obligaţi să aibă asupra lor cuponul de pensie pe luna iunie, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate se vor redistribui pe 5 august. Şi pentru această serie a rămas nerepartizat un singur loc, în staţiunea Lacu Sărat. Biletele repartizate, cât şi cele rămase nerepartizate, se eliberează conform programului de eliberare afişat la sediul Casei de Pensii, cât şi pe pagina de internet a instituţiei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here