1. Cu prilejul canonizării Sfântului Cuvios IRODION de la Lainici, la Mănăstirea din Defileul Jiului denumită „Mireasa din defileu”, – ceremonia proclamării având loc duminică, 1 mai 2011, în prezența ÎPS Preafericitul Daniel, patriarhul B.O.R.-, s-a dat citire TOMOSULUI SINODAL de canonizare prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotăra „ca, de acum înainte și în veci, Starețul Irodion de la Mănăstirea Lainici să fie numărat între sfinții Bisericii, în ceata cuvioșilor părinți purtători de Dumnezeu și să fie cinstit cu cântări de laudă cu numele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici.” Statornicindu-i-se pentru pomenire „ziua de 3 mai a fiecărui an”, se rânduia totodată „să se tipărească slujba și viața Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, să i se zugrăvească icoana” și chipul „la loc potrivit, alături de ceilalți sfinți cuvioși de neam român, în bisericile care se vor zugrăvi de acum înainte sau se vor zidi din temelie”.
Iată, conform cu cele stabilite în chip sinodal și canonic, avem o primă lucrare semnată de d-na Lidia Clarissa Nicolae, SFÂNTUL CUVIOS IRODION, LECEAFĂRUL DE LA LAINICI, în documentele vremii” (Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2021, 250 p.), apărută cu binecuvântarea ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, semnatarul „Cuvântului înainte”, din care cităm aceste considerații axiologice binemeritate de autoare:
„Anul acesta, când prăznuim 200 de ani de la nașterea pământească (1821) a Sfântului Irodion și zece ani de la trecerea sa în rândul sfinților români, ocrotitori ai Olteniei (1 mai 2011), împărtășim din mila Maicii Domnului arhierească binecuvântare la apariția acestei valoroase lucrări istorice, închinată vieții sale. Felicităm și apreciem totodată zelul deosebit și dragostea de cercetare a autorului, profesoara Lidia Clarissa Nicolae. Jertfa domniei sale, însumând trei ani petrecuți în arhivele și bibliotecile din Oltenia și București, a rodit la ceasul 
binecuvântat al acestei frumoase aniversări. Nu putem trece cu vederea nici suportul acordat acestui demers de Mănăstirea Lainici prin deschiderea permanent arătată de preacuviosul părinte Arhim. Ioachim Pârvulescu, egumenul cinstitului așezământ monahal.”
La rândul său, în Postfața lucrării, Arh. Ioachim Pârvulescu arată că Sfântul Cuvios Irodion, având „ca model de viețuire pe Hristos și pe Sfântul Calinic” a înaintat mult „pe calea desăvârșirii”. Atât din documentele păstrate în arhive cât și din mărturiile celor care l-au cunoscut, sfântul cuvios Irodion a fost „un adevărat sihastru, un om onest, umil, cu multă omenie, cu iubire creștinească și cu duhul înțelepciunii, un mare duhovnic, apreciat de Sfântul Calinic și e ceilalți superiori”. Când se afla preot la episcopie, obștea monahală, deși avea la schitul Lainici duhovnic, tot la dânsul voia să se mărturisească – „de care părinte în timpul de față suntem foarte însetați”. Plecarea cuviosului stareț Irodion fusese regretată și de alții din obște: „de când s-a dus părintele Irodion, nu s-a mai făcut priveghere sau slujbă precum se cade la un schit de călugări”, aceștia rămânând „pustii și goi de cuvântul adevărului, și străini de dragostea cea către Dumnezeu”…
„Sfântul Cuvios Irodion, Luceafărul de la Lainici în documentele vremii”, catagrafiind 459 de documente, va fi completat de autoare cu lucrarea „SFÂNTUL IRODION DE LA LAINICI – COLECŢIE DE FACSIMILE”, apărută în aceeași colecție și în același an, care aduce în pagină date noi despre episcopul Calinic, dar și despre însetatul de Hristos, monahul Irodion, călător la Muntele Athos și Ierusalim etc.
Perioada de aproape 40 de ani de stăreție la schitul Lainici a Sfântului Cuvios Irodion este, dincolo de repetate demisii, una deopotrivă de luptă cu greutățile vieții monahale dar și plină de viață duhovnicească adevărată, căci starețul, care se formase la Mănăsirea Cernica, sub directa îndrumare a lui marelui duhovnic și stareț Calinic, va imprima obștei de la Lainici modelul athonit de viață monahală, de unde și unele nemulțumiri ale celor ce-și vedeau unele libertăți îngrădite (să amintim doar de oprirea de la a sluji Sfânta Evanghelie a ierodiaconului Ignatie, din 1855, sau neascultarea economului Marchian, întârziind a preda veniturile schitului, 1869). Sfântul Cuvios Irodion, scrie autoarea, „nu a dorit funcții, grija de multe și iubirea de stăpânire fiindu-i total străine”.
S-a născut, potrivit celor mai credibile și lămuritoare documente, în 1821, cu numele Ioan, în mahalaua Dobroteasa din centrul Bucureștiului (acolo unde va locui mai târziu fostul său ucenic de la Lainici, Ioan Cornoiu – oare nu în casa cuviosului stareț Irodion, care își lua periodic concediu de la episcopia Râmnicului ca să meargă la București, precum în august 1885, când fostul său ucenic Ioan Cornoiu devenea directorul Cancelariei Sfântului Sinod; precum și alte cereri de concediu, ca în 1888, 1890, 1891, spre a merge tot la București). Recent a avut loc la Biserica Dobroteasa din București o conferință cu titlul: „Sf. Cuv. Irodion de la Lainici, sfântul isihast cu origini în vechea mahala bucureșteană Dobroteasa, și ucenicul său, teologul Ioan Cornoiu” (Basilica.ro, art. de Ștefana Totorcea, publicat la data: 19.12.2022).
Odată cu chemarea starețului de la Cernica în funcția de episcop la Râmnic, acesta îl va aduce ca paracliser în Eparhia Râmnicului (1852-1853), primind Sfânta Taină a Hirotoniei de la duhovnicul său Calinic și făcându-l pe ieromonahul Irodion ajutor al starețului ieromonah Chiril de la schitul Lainici (1853), după demisia căruia Irodion va fi numit stareț (15 iunie 1854). În anul în care a funcționat ca stareț al Lainiciului, acesta avea sub supraveghere și schitul Locurele, metocul unde se va retrage după demisia din 1855. În 1857 figurează ca preot în statele Episcopiei Râmnic. De cinci ori a fost starețul schitului Lainici: 1854-1855, 1857-1858, 1859-1863, 1865-1869 și ultimul egumenat, 1872-1900, păstorind sub patru episcopi: Athanasie Stoenescu, Iosif Bobulescu, Ghenadie Enăchescu și Athanasie Mironescu.
2. Din actele consultate de autoare în Arhivele Naționale din București, Gorj, Dolj, Vâlcea, în fondul arhivistic de la Arhiepiscopia Râmnicului, la mănăstirile Cernica și Antim, în Biblioteca Națională a României și în cea a Academiei Române, rezultă, dincolo de date de biografie personală, care lipsesc cu desăvârșire, o activitate susținută în calitate de stareț: organizarea și dezvoltarea vieții de obște după un model athonit, măsuri de întreținere și îmbogățire a patrimoniului monahal de la schitul Lainici și metocul Locurele din plaiul Vâlcanu, ctitorit de Luca și Cleopa (1859), colaborarea cu episcopii/ mitropoliții și instituții ale statului (ministere/ prefecturi) în rezolvarea unor probleme curente privind bunul mers al vieții monahale (tunderi în monahism, recomandări, înlocuiri, vizite canonice, înlocuirea de antimisuri etc.), mișcări de personal (plecări, retrageri, transferuri, concedii etc.), inclusiv alegeri ori probleme de patrimoniu îndeosebi reparații (lăcașuri de cult, chilii, amenajări etc.), inclusiv terenuri legumicole și forestiere, ajutorare, aprovizionare – toate acestea fiind de găsit în rapoarte, procese-verbale, inventare, tabele, state de plată, catagrafii, adrese etc.
Sfântul Cuvios Irodion, superiorul sfântului schit Lainici, moare în seara zilei de 3 mai 1900, fiind înmormântat peste două zile (5 mai) în partea de sud a altarului, după cu însuși a lăsat scris. Bunuri rămase au fost vândute, cu acordul ministerului, pentru a se achita datoria de 280, 65 lei făcută de stareț la doi comercianți reclamanți din Tg.-Jiu, pentru cumpărarea celor necesare vieții de obște ca lumânări, unt de lemn, (leafa sa și venitul bisericii fuseseră folosite pentru achiziționarea unui clopot de 318 kg. în valoare de 1600 lei, comandat la Pesta, în 1899). În 1902, ieromonahul Iulian Drăghicioiu va raporta episcopului „achitarea totală” a datoriei Cuviosului stareț Irodion, înaintând spre ca dovadă patru facturi. Acest ieromonah, venit la schit bolnav în 1882, a fost tuns în monahism de Irodion, la 25 mai 1896, fiind, prin ascultare și vrednicie, îndatorat de starețul Irodion să-i facă parastasele și să țină candela aprinsă la mormânt. Ucenicul a participat la prima desmormântare a cuviosului părinte protosinghel Irodion (1907), iar în timpul ocupației germane a fost luat prizonier, decedând într-un lagăr din Germania, celălalt prizonier, monahul Ioanichie Popescu, întorcându-se în 1917.
Un fost viețuitor în Lainici, Gherontie Ghenoiu (1910-1984), preot și duhovnic al Catedralei Patriarhale, spunea în 1950: „Cel mai mare duhovnic și stareț al schitului a fost Cuviosul Irodion Ionescu, care era și duhovnicul Sfântului Calnic de la Cernica. El avea o viață sfântă și se numea de credincioși „Luceafărul de la Lainici”. S-a mutat la Hristos în anul 1900 și a profețit înainte de moarte că Schitul Lainici va rămâne pustiu mulți ani” (profeția s-a adeverit în timpul Primului Război Mondial, când armata germană a ars chiliile, schitul fiind complet devastat).
Darul vederii-înainte, al vindecărilor și curățirii sufletelor a fost confirmat, mai apoi, de stareții Visarion Toia și Calinic Caravan, precum și de mulți creștini cercetându-l… Deja în mentalitatea populară starețul mănăstirii Lainici se bucura de o deosebită prețuire,
Deși a existat o cerere de deshumare a arhimandritului Teodosie Popescu (la 1 mai 1907, la 7 ani de la moarte), totuși prima umblare la mormântul cuviosului Irodion a avut loc în 1929 sub starețul Visarion Toia (Gh. Gherontie menționează anul 1935), dar episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului nu a îngăduit scoaterea moaștelor din mormânt. Alte săpături au fost întreprinse de starețul Caliope Georgescu, fără rezultat. Preocupări de canonizare a „Luceafărului de la Lainici” au avut mitropoliții Olteniei Nestor Vornicescu și Teofan, actualul mitropolit al Moldovei, dar cel care a hotărât, cu aprobarea Patriarhului, dezgroparea moaștelor a fost Dr. Irineu Popa, actualul Mitropolit al Olteniei, care împreună cu arh. Ioachim Pârvulescu, starețul de azi al Lainiciului și obștea, într-o zi de vineri, 10 aprilie 2009, au perseverat în căutarea osemintelor, reușind să le găsească mai în adâncul gropii, sub altele. Moaștele inspirând vindecări miraculoase sunt depuse în racla de metal cu ferecături și icoane în email, cu scene din viața Sfântului Cuvios Irodion și așezată în naosul noii biserici de la Lainici, a cărei piatră de temelie s-a pus de mitropolitul Nestor, în anul 1990. Canonizarea, aprobată în Sfântul Sinod al BOR la 29 oct. 2010, va avea loc la 1 mai 2011, în prezența unei mulțimi de mii de pelerini veniți în special din Oltenia și Ardeal, precum și din alte părți ale țării.
Moștenirea Sfântului Cuvios Irodion în revigorarea isihasmului athonit, făcând din această parte de țară dintre Oltenia/ Țara Românească și Imperiul austro-ungar un punct de rezistență, este considerabilă. Unul din monahii cei mai vrednici și mare teolog, iluminat cărturar – cu merite în consolidarea instituțională și canonică a BOR – a beneficiat, în copilăria lui, de povățuirea duhovnicească a starețului Ilarion. Este vorba de fiul duhovnicesc Ioan Cornoiu (15 sept. 1860, Tg.-Jiu – 13 inie 1913, București), cu rădăcini paterne prin Cerneții Mehedinților. Rămas orfan de mamă, va fi crescut de tatăl său sub povățuirea protosinghelului Irodion, care se îngrijea de buna lui creștere în mediul monahal. Făcând parte din comisia de examinare a seminariștilor candidați la preoție în ținuturile Olteniei (1870-1871), cuviosul stareț Irodion l-a îndreptat, după absolvirea Seminarului ”Sf. Nicolae” din Rm. Vâlcea (1873-1877), la seminarul Central din București (1877-1880) și apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1880-1884), obținând titlul de doctor în teologie (martie 1885).
„De la Sfântul Irodion, – preciza Părintele Paroh Liviu Barbu, în conferința ținută la Biserica Dobroteasa din Capitală – tânărul Ioan a deprins rugăciunea, munca asiduă, smerenia și dragostea de carte, pe care le-a pus cu devotament în slujba Bisericii și a semenilor pentru tot restul vieții sale, scurte de altfel, căci a murit la nici 52 de ani”. A se vedea și: „Exegeza isihastă ortodoxă a profesorului Ioan Cornoiu”, I-II (în ziarul „Lumina”, 26 & 28 iulie 2022). Poate și lucrarea noastră: Dicționarul monografic „Tudor Arghezi – Oameni din viața lui” (Tipo Moldova, 2019).
Devenit director al Cancelariei Sfântului Sinod (1885-1892 și 1896-1909), apoi profesor-ctitor al Facultății de Teologie din București, director în Ministerul Cultelor (1892-1895), în guvernarea Take Ionescu, lui Ioan Cornoiu i s-a încredințat și conducerea Cancelariei Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, succedându-i profesorului Gh. Zottu. A fost un bun mediator între Biserică și Stat, în diferite situații care puneau în joc prestigiul instituției bisericești, chiar demnitatea unor înalți ierarhi (precum cunoscutul episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului, 1879-1892, acuzat de puterea politică pentru acțiuni antimonarhice și cerându-i-se caterisirea). A contribuit efectiv la obținerea Tomosului de autocefalie al BOR (1885). După 10 ani devine profesor titular predând „Exegeza Noului Testament” și „Enciclopedia Studiilor Biblice”. În perioada 1903-1913 a îndeplinit funcția de decan al Teologiei bucureștene, tipărind manuale, și a predat la Seminarul „Nifon”, fiind și redactor în două rânduri la „Biserica Ortodoxă Română” (Tudor Arghezi, el însuși slujind în tinerețe la Catedrala Patriarhală ca ierodiacon, îi evoca în tabletele sale figura de mare cărturar teolog a gorjeanului Ioan Cornoiu, celebru prin modestia de a refuza repetat numirea ca episcop, după moartea lui Calinic Miclescu (1875-1886) dar și a succesorului Iosif Gheorghian (1829, Botoșani – 1909, București), cam singurul monarh pe care poetul „Icoanelor de lemn”, ieromonahul Ion N. Theodorescu/ T. Arghezi, l-a venerat cu o simpatie aparte.
În tableta-necrolog scrisă pentru Ion Cornoiu („fostul profesor și director al Mitropoliei”, „cel mai intim prieten al mitropolitului Iosif Gheorghian”), gazetarul Tudor Arghezi (care îl numește într-o tabletă din 1915, „prietenul nostru inimos, odihnitul doctor Cornoiu” – „Bădărău și Take Ionescu”, în „Cronica”, an I, nr. 35, 11 oct. 1915, pp. 679-680) îi amintește formarea spirituală din tinerețe în preajma cuviosului stareț al schitului Lainici, Irodion, „un ascet frumos, un cuvios blând și un cărturar”:
„Fiu de țăran oltean, Cornoiu a avut norocul să fie din copilărie sfătuit de cei mai cinstiți și mai inteligenți călugări din vremea lui, începând cu starețul schitului Lainici, Irodion, un ascet frumos, un cuvios blând și un cărturar, și sfârșind cu mitropoliții Calinic Miclescu și Gherasim, care l-au subvenționat în străinătate până la obținerea doctoratului la Cernăuți./ Cu Iosif Gheorghian el a trăit ani întregi la Mitropolie, ca secretar intim și ca director al eparhiei Ungro-Vlahiei. (…) De la moartea lui Iosif Gheorghian, Cornoiu s-a retras aproape cu desăvârșire în casa lui monastică, o casă simplă, albă, limpede, luminoasă și tăcută ca sufletul unui om convins, visător și întristat.” (Ion Cornoiu, în „Seara”, an IV, nr. 1227, 17 iunie 1913, p. 1. Semnat: Ex-ierodiaconul Iosif N. Teodorescu. Inclus în „Scrieri 33, O galerie de portrete”, pp. 16-18; OPERE, III. Publicistică (1896-1913), Editura Academiei Române, București, 2003, pp. 946-948).
I-am sugera autoarei să ia legătura cu Biserica Dobroteasa și să meargă și pe urmele altui ilustru monah, teologul Ioan Cornoiu, care merită din plin o monografie pe măsura vieții și acțiunii sale în interesul B.O.R., având de a face, după cum îl declara în articolul-necrolog preotul Gheorghe Gibescu drept un „înfocat apărător al Ortodoxiei și al drepturilor canonice chiriarhale, câtă inimă nu punea Ioan Cornoiu pentru susținerea drepturilor preoțești, ca și cum ar fi avut haina noastră preoțească, și ce patriotism luminat nu dezvăluia el, atunci când era vorba de mari cauze naționale bisericești!”. Desigur, documente se găsesc mai ușor decât în cazul cuviosului stareț Irodion, ar mai rămâne, dincolo de o justificată determinare (la împlinirea unor ani) și hotărârea concentrată, de susținere a acestui demers (dacă nu cumva cazul „Ioan Cornoiu”, căruia i s-a găsit, recent, locașul de veci în Cimitirul Bellu, este deja în atenția conducerii Bisericii Dobroteasa din București, după cum scrie ziarul „Lumina”, al Patriarhie Române)…
ZENOVIE CÂRLUGEA
