O angajată din minerit, trecută abuziv pe listele de pensionare!

6443

La Cariera Lupoaia, o salariată gestionară s-a trezit peste noapte, cu un plic la domiciliu, fiind anunțată că activitatea sa la unitatea minieră s-a încheiat. Asta deși, salariata venea zilnic la serviciu și semna condica, având gestiune în fișa postului. Angajata a predat astfel gestiunea când deja era declarată pensionară. Deși a cerut explicații, pe motiv că nu făcuse cerere de pensionare, ea a fost tratată cu ridicări de umeri. Situația angajatei nu este singulară în minerit.

La Cariera Lupoaia sunt numeroși salariați care îndeplinesc condițiile de pensionare. Pentru că fac însă parte din sindicatul lui Nicolae Bădița, ei nu figurează pe listele cu viitorii pensionari și nu au pățit cele prin care a trecut gestionara unității miniere, care s-a trezit peste noapte pensionară, deși avea gestiune încă pe numele ei. Interesant este că, nimeni nu a sărit în ajutorul salariatei, ci toți au tratat-o ca pe o persoană care nu mai făcea parte din personalul unității, motiv pentru care mulți nu s-au sinchisit nici să-i dea explicații. Felul în care a fost tratată fosta salariată a unității a deranjat, dar și faptul că nu s-a mai întâmplat aceeași situație și cu alții. Fosta angajată a fost astfel obligată să se resemneze și să accepte statutul de pensionară, în timp ce abuzul a fost trecut cu vederea.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here