Pe una din scările de bloc, şi nu vă spun din ce oraş al Gorjului şi la ce adresă, Nicuşor şi-a aşezat seara trecută o pereche de ghetuţe, este adevărat, vechi de anul trecut, care probabil şi strâng puţin, însă unde altundeva să-i fi pus Moş Nicolae cadoul pentru anul în care s-a străduit să fie cuminte şi să înveţe bine.
Ghetuţele erau curate şi lustruite cu grijă, ca Moşul să nu treacă nepăsător pe lângă ele. Nu spun o noutate, dar părinţii lui Nicuşor au suportat o jumătate de an tăierile de salarii şi venituri şi la întâlnirea cu Moşul, premergătoare serii cadourilor, chiar îşi puseseră problema cum să se descurce faţă de fiul lor, care uitase să mai ceară zilnic dulciuri şi jucării.
Nicuşor a aşteptat cuminte seara, a râs şi a cântat puţin, ştiind că acest lucru le place părinţilor lui, după care s-a pus în pat şi a adormit fericit, gândindu-se că Moşul îl va răsplăti la fel ca pe ceilalţi copii cuminţi din bloc. Părinţii au adormit şi ei un pic mai târziu, gândindu-se cum să facă să aşeze darurile pentru cel mic. După ce au făcut acest lucru, au adormit şi ei. Dimineaţa, Nicuşor s-a sculat şi a alergat la uşă, unde a găsit o pereche de ghetuţe noi-nouţe, în care era pusă câte o punguţă cu bombonici. Fericit, şi-a luat ghetele cele noi şi a alergat la părinţi să le spună despre ele. În acelaşi moment, însă, şi-a adus aminte de ghetuţele lui vechi, pe care le îngrijise în toată ziua de Ajun. Ele nu mai erau la locul lor, nu erau nicăieri, aşa că Nicuşor şi-a spus, trist: „ce-o fi făcut Moş Nicolae cu ghetuţele mele? Aş fi vrut să i le dau vecinului de la etajul trei, pentru că este mai mic decât mine şi pentru că precis nu are ghetuţe, fiindcă el nu are decât mamă”. Brusc, faţa lui s-a făcut dintr-odată tristă pentru că el nu putea să-i mai ofere micului său vecin nimic. Jucăriile erau vechi şi stricate, iar altceva nu ştia ce să-i fi dat. A luat, totuşi, o pungă de bomboane şi s-a dus să bată la uşă, acolo unde, surpriză: îl aşteptau ghetuţele lui frumos făcute, fiecare cu câte o pungă de bombonici în ele. Lângă ghetuţe stătea cuminte un maidanez blând, pe care cei doi copii îl îngrijeau pe scară. Nicuşor a bătut sfios la uşa vecinului său, iar acesta a ieşit şi s-au îmbrăţişat. Nicuşor i-a spus mai micului său prieten: „poate nu-ţi vine să crezi, dar ghetuţele astea au fost întâi la uşa mea, iar acum sunt la uşa ta şi le păzeşte căţelul nostru. Oare Moş Nicolae este atât de bun că poate să aibă până şi înfăţişarea unui căţel?!” Revenind la viaţa noastră cotidiană, ar fi momentul să-i avertizăm pe cei care ne taie din drepturi, din speranţe şi din bucurii, că nu pot să aibă nici măcar suflet de câine, deoarece acesta este rău cu duşmanii şi credincios cu stăpânii. Dacă poporul este stăpânul Puterii, cine a transformat Guvernul Puterii în ceea ce pare acum, de Sărbători, pentru popor?!
Constantin Bunilă
