Narcis Răducan a fost ilegal șef la Pandurii

594

Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia a câștigat definitiv în instanță procesul prin care a contestat numirea în fruntea Clubului Pandurii a fostului președinte Narcis Răducan. În septembrie 2015 a fost o hotărâre AGA în acest sens, dar hotărârea a fost luată fără ca un reprezentant al USMO să participe la ședință, în acele momente sindicatele miniere fiind marginalizate din conducerea clubului. USMO a contestat în instanță hotărârea respectivă, a obținut câștig de cauză anul trecut într-o primă instanță, iar acum a venit și verdictul definitiv, care validează sentința anterioară. “Admite cererea formulată de petenta Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia. Anulează Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg-Jiu nr. 7/25.09.2015”, a decis instanța.
Surse sindicale spun că, în perioada următoare, clubul se va îndrepta cu o plângere penală pentru a recupera banii pe care fostul președinte i-a încasat ilegal de la Pandurii cât timp a fost președinte. Plângerea nu îl va viza însă pe Răducan, ci pe cel care a semnat contractul cu el, respectiv pe Laurențiu Ciurel, fostul manager privat al CE Oltenia. Sindicaliștii susțin că Ciurel nu a avut o hotărâre AGA prin care să fie mandatat pentru a semna de unul singur contractul cu Răducan. În baza acelui contract, fostul președinte a încasat lunar un salariu net de 8000 euro, plus prime și sporuri care dublau uneori veniturile, suma totală încasată în această perioadă de la Pandurii ajungând la 1,7 milioane lei. La finalul mandatului de președinte al lui Răducan, Pandurii a intrat în insolvență, iar jucătorii au plecat de la club pentru că nu aveau lefurile plătite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here