Manifestările organizate cu ocazia Zilelor Oraşului Târgu-Cărbuneşti au strâns mii de petrecăreţi în Pădurea Stejăret, pe parcursul celor patru zile de distracţie. Muzica a răsunat în tot oraşul, iar artiştii care au urcat pe scenă au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze.
Şi în acest an autorităţile locale din Târgu- Cărbuneşti s-au străduit să le ofere cărbuneştenilor puţină bucurie şi să-i facă să mai uite de greutăţi. “În vremuri grele şi tulburi am încercat să aduc bucurie în sufletele oamenilor, organizând Zilele Oraşului şi aducând aici artişti consacraţi, de mare renume, care să bucure sufletele cărbuneştenilor mei”, a precizat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti. Seară de seară, edilul a fost prezent în Pădurea Stejăret, acolo unde s-au desfăşurat spectacolele. În aceeaşi locaţie s-au instalat şi comercianţii cu îmbrăcăminte şi jucării, dar şi terasele cu mici şi bere. Singura grijă a lui Mazilu era ca totul să fie bine şi oamenii să fie mulţumiţi. “Sper că a ieşit bine. Vreau ca lumea să fie mulţumită de organizare şi de modul cum se desfăşoară Zilele Oraşului”, declara Mihai Mazilu înainte de spectacol.
Festivalul „Gena Bârsan”, ediţia a VI-a
Oraşul Târgu-Cărbuneşti a devenit capitala muzicii lăutăreşti, vineri, 26 august 2011, când s-a derulat cea de-a şasea ediţie a Festivalului de muzică lăutărească „Gena Bârsan”. Pentru organizarea sa şi-au dat mâna mai multe instituţii: Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul Cultural „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti. Festivalul s-a adresat tarafurilor lăutăreşti tradiţionale, care folosesc în interpretare instrumente tradiţionale şi respectă tradiţia şi autenticitatea cântecului şi portului popular. Au fost două secţiuni în concurs: tarafuri şi rapsozi. Potrivit organizatorilor, componenţa tarafului a fost următoarea: vioară sau fluier, braci, chitară, bas. Rapsozilor li s-a cerut să aibă în repertoriu o baladă şi un cântec de joc. Marele premiu al Festivalului „Gena Bârsan” ediţia a VI-a a fost obţinut de Taraful de la Gorj, al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu; locul I – Lăutarii Gorjului, condus de Victor Ţambu; locul II – Taraful Piţigoi din Târgu-Cărbuneşti şi locul III – Taraful Vică Argint de la Pârăul de Pripor. La secţiunea Rapsozi au fost premiaţi: Bebe Piţigoi, Adina Lătăreţu şi Constantin Gaciu din Olt.
Muzică pentru toate gusturile, la Cărbuneşti
După Festivalul „Gena Bârsan” a urmat un nou spectacol, sâmbătă seara. Acesta a fost deschis de cântăreaţa şi prezentatoarea tv Bianca Rus; după Bianca, pe scenă a urcat îndrăgita Maria Dragomiroiu, care i-a înnebunit pe cărbuneşteni cu bine-cunoscutele sale cântece populare. Pentru duminică seara, începând cu ora 20:00, cărbuneştenilor li s-a pregătit un program muzical susţinut de soliştii trupei „Bere Gratis“. În ultima zi de sărbătoare, luni, 29 august, mitropolitul Olteniei, va oficia o slujbă la Mănăstirea Cămărăşeasca, cu ocazia praznicului Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. La ora 20:00, Ansamblul Artistic „Doina Gorjului“ va susţine un spectacol folcloric, după care va urma un foc de artificii.
Minodora Sucea