Morega îl face pe Dian la funcţii

240

Fostul lider al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, l-a criticat dur ieri pe cel care i-a luat locul la cârma partidului, Dian Popescu. Asta urmare a faptului că sub Dian, PNL-ul nu a cunoscut o creşte, ci potrivit lui Morega, mai degrabă o scădere vertiginoasă a membrilor dar şi a funcţiilor. Mai mult, Morega i-a reamintit lui Dian ce a spus în 2010 odată cu câştigarea de către afaceristul din Ţicleni a funcţiei de preşedinte al PNL Gorj, adică promisiunile pe baza cărora şi-a câştigat funcţia în faţa colegilor de organizaţie au fost doar minciuni.

În toamna anului 2010, pentru a fi votat preşedinte al PNL Gorj, Dian le promitea colegilor din organizaţie că odată cu alegerea sa ca lider al filialei judeţene el va angaja 350 de persoane în administraţia publică centrală. Mai mult, Dian le-a promis liberalilor gorjeni că în mandatul său îi va promova pe doi dintre ei miniştrii, pe doi îi va promova secretari de stat şi fotoliul de prefect. Morega l-a criticat şi atunci şi acum, spunând că “vrabia mălai visează”, Dian Popescu nereuşind să îşi promoveze oamenii la centru şi cu zgârcenie la nivel judeţean. Acesta are doar patru oameni pe funcţii de conducere la deconcentratele din Gorj şi doi promovaţi la nivel de Bucureşti, Telu Pârvulescu, colegul său de dosar, la Ministerul Economiei, şi Octavian Lupulescu, ajuns subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, amic pe care nu a putut să îl facă prefect. Actualul senator nu a reuşit să îşi promoveze colegii nici la nivel de PNL, la finalul săptămânii trecute numai Virgil Drăguşin şi Ion Navlea primind câte o funcţie de mică importanţă, la nivelul central al partidului.
“Dian Popescu nu a reuşit nici măcar să se ridice din punct de vedere al posturilor. PNL Gorj nu se mai bucură de acelaşi prestigiu.(..) Pe timpul când am fost eu liberal Gorjul era recunoscut în privinţa funcţiilor. Aveam funcţia de secretar general adjunct, ocupată de mine, cea de vicepreşedinte al Curţii de Onoare şi Arbitraj şi o funcţie de membru în Comisia de Cenzori, care este o funcţie mai măruntă”, a declarat Morega.

Unde-s funcţiile?!
Fostul preşedinte al PNL Gorj l-a întrebat pe Dian unde sunt funcţiile promise şi de ce organizaţiile PNL aflate în jumătate dintre localităţile din judeţ sunt dispersate.
“Cum face cu funcţiile pe care le-a promis, cele de miniştrii, secretari de stat şi posturile pentru cei 350 de gorjeni care ar fi urmat să fie angajaţi în administraţia centrală? De fapt el nici nu a negociat asta cu PSD-ul. Mai mult, PNL-ul nu mai este prezent în nici jumătate din judeţ, cu organizaţii solide”, declară Morega.

Dian, mulţumit că are două funcţii la centru
Dian Popescu susţine public faptul că este mulţumit cu cele două funcţii obţinute după evenimentul de la finalul săptămânii trecute.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here