Tema monarhiei este reluată ori de câte ori societatea se află în criză. Revoluția din 1989, a redeschis problematica referitoare la repunerea în drepturi a unui regim politic destructurat în mod arbitrar la 30 decembrie 1947. Demersul unor personalități politice în acest sens s-a lovit de puterea instaurată la București, care s-a arătat mult prea refractară față de proiectul restaurării monarhiei. O transformare profundă la nivel politic și implicit la nivelul societății nu se dorea. Țara trebuia să rămână în mâinile aceleiași puteri comuniste în varianta sa mai proaspătă. Vechii și noii din politică au deprins jocul democratic într-o formă aparentă pentru a se trăi iluzia schimbării.
Drumul spre un regim democratic autentic presupunea o strategie bazată pe educație. Asimilarea valorilor democrației se putea realiza numai în urma unui îndelungat proces, care să pună accent pe cunoașterea reușitelor istorice din epoca modernă a României. Aducerea în prim-plan a figurilor emblematice ale istoriei noastre într-un cadru potrivit, fără festivisme, ajuta populația să conștientizeze, să aprecieze că țara a avut un parcurs ascendent datorită existenței unor aspirații clare spre unitate, independență, spre modernizarea și democratizarea societății. O stare de spirit axată pe cunoaștere și adevăr putea fi întreținută de televiziune, presă, carte, evenimente și, nu în ultimul rând, de școală și biserică.
Desigur știm că o astfel de transformare profundă a societății nu era posibilă din cauza factorilor de ordin politic, dar nici nu trebuie ignorată mentalitatea noastră mult prea viciată de-a lungul a câtorva decenii de comunism. Noi nu eram o societate înapoiată, ci una crescută în frică, dezinformare, fără repere corecte, împinsă spre supraviețuire. În anii nouăzeci aveam nevoie de conducători capabili și dispuși să se identifice cu cel mai mare proiect al țării, acela de metamorfozare a unei societăți cu puternice aspirații spre libertate.
Regele Mihai era cea mai indicată personalitate care să ne reprezinte, modelul cel mai potrivit de care aveam nevoie pentru a renaște pe baza unor fundamente noi. Oameni de mare valoare, cum incontestabil au fost Corneliu Coposu, Ion Rațiu, erau în măsură să restaureze monarhia, singura instituție de care suntem legați în mod natural și în jurul căreia puteam evolua pentru a fi mai pregătiți să răspundem provocărilor de astăzi.
În trecutul recent am ratat toate șansele revigorării noastre, ne-am abandonat hazardului și azi suntem o societate mai dezbinată ca oricând. Din nou, ideea restaurării monarhiei se arată la orizont. Ne întoarcem la ea în toate momentele de cumpănă, dar nu suficient de mult pentru a deveni realitate. Acum ar fi un alt moment potrivit să se lanseze în dezbaterea publică ideea monarhiei și totodată repunerea în discuție a constituției din 1923, cu toate amendamentele care se impun.
Instituțiile tradiționale, în special armata, cu siguranță, ar sprijini readucerea în atenție a rolului pe care monarhia l-ar putea avea în prezent, dar mai ales în viitor. Într-o manieră discretă Armata a rămas fidelă monarhiei și în special Regelui Mihai. În timpul războiului a luptat în numele Suveranului oferindu-i acestuia cu ocazia zilei sale de naștere, 25 octombrie 1944, cel mai frumos cadou, eliberarea completă a țării de sub dominația forțelor inamice. Momentul fiind istoric a rezistat în timp asigurându-și perenitatea. De-a lungul regimului comunist și până în zilele noastre, Regele Mihai și Armata au celebrat împreună Ziua de 25 Octombrie, ceea ce ne face să credem că o instanță superioară a întunecat mintea decidenților comuniști când au decretat sărbătorirea Armatei în aceeași zi în care s-a născut Majestatea Sa.
Regele la rândul său și-a arătat atașamentul față de Armată, simțindu-se mai bine în postura de militar decât în cea de civil, după cum reiese dintr-un interviu oferit presei militare: ,,Mă simţeam în mediul meu, în elementul meu, ca să spun aşa. Chiar dacă nu comandam eu ceva, îmi plăcea să fiu mereu printre militari, cu ei, acolo. Din când în când, dădeam peste un ofiţer pe care îl cunoaşteam de dinainte şi îmi făcea mare plăcere să-l revăd. Şi mi-a rămas, până astăzi, spiritul militar în mine. Pot să spun că mă simt mai mult militar decât civil.”
Figura Regelui Mihai rămâne un simbol al istoriei, dar și o sursă de inspirație pentru viitor. Generațiile care vin, mai suple, mai energice vor ști să valorifice trecutul nostru monarhic și să reconfigureze societatea în jurul tronului.
Camelia Pop
Istoric și profesor de istorie la Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”,
coordonatorul Clubului ,,Principesa Ileana”, a mai publicat:
-Preoția în spațiul concentraționar –
Infernul comunist sau drumul spre fericire, Ed. Prin&Publish, Cluj-Napoca, 2009
-Eseuri, Ed. Napoca Star, 2019, Poezii, Ed. Napoca Star, 2019
