Aşa cum am menţionat anterior, în ziua de 6 august 2022, La Hramul «Schimbarea la Faţă a Domnului», de la Mănăstirea Lainici, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a oficiat în altarul de vară al Mănăstirii Sfânta Liturghie împreună cu un ales sobor de înalţi ierarhi, călugări, preoţi şi diaconi, iar, pentru valoarea deosebită a lecţiilor de viaţă pe care le oferă Arhieria sa, prezentăm partea a doua a cuvântului de învăţătură duhovnicească al Mitropolitului Olteniei, cu unele comentarii de rigoare, acolo unde acestea se impun, pentru că sublinierile noastre asupra spuselor Înaltului ierarh au darul să aprofundeze conţinutul ideilor şi al mesajelor transmise credincioşilor de toate vârstele şi de toate categoriile sociale!
,,Ca să poţi să-L auzi pe Dumnezeu şi să-L cuprinzi, trebuie să te ridici sus de tot”!
După ce s-a referit cu o minuţioasă aplecare asupra revelaţiei celor trei sfinţi apostoli: Iacob, Petru şi Ioan, privitoare la Mântuitorul Iisus Hristos care Se arată înveşmântat în Lumină şi când se iveşte momentul ca Domnul să le arate, Cine este Tatăl Său, extazul mistic devine pentru apostoli un tip de stare de conştiinţă modificată, caracterizată printr-o asumare externă foarte redusă și o conștientizare mentală și spirituală extinsă, însoțită frecvent de viziuni emoționale și de un fel de euforie pentru cei trei apostoli, ştiut fiind faptul că la baza tuturor fenomenelor mistice se află totdeauna asceza, efortul continuu şi sistematic de disciplinare a simţurilor, de stăpânire totală a reacţiilor, deoarece, în acel moment deosebit, apostolii, aşa cum precizează Mitropolitul Olteniei: ,,Sunt ridicaţi la o treaptă superioară de înţelegere şi de auzire, de ascultare, iar, ca să poţi să-L auzi pe Dumnezeu şi să-L cuprinzi, trebuie să te ridici sus de tot! Moise, ca să-L audă pe Dumnezeu a trebuit să se ridice pe muntele Sinai, ca să-i arate tablele Legii, să postească patruzeci de zile, şi atunci Dumnezeu i s-a arătat, apoi, a venit Prorocul Ilie ca să-L primească şi să-L asculte pe Dumnezeu, iar, ca să i se arate în acel «suflu» adiere de vânt, a trebuit ca să postească mult şi să se roage! Evident, că şi Sfinţii Apostoli, ca să primească acest mare har al auzului în Dumnezeu, trebuiau să se ridice de la o stare obişnuită la una cu totul deosebită, dumnezeaiască! Desigur, că aveau nevoie de Mântuitorul Iisus Hristos ca să îi ridice, iar, tocmai ridicarea aceasta pe munte sugerează ridicarea lor în duh! Ca să ajungi pe muntele Tabor, şi astăzi, trebuie să mergi pe o cale şerpuită chiar în abruptul muntelui şi să ajungi pe un platou sus, arătând că şi prin această osteneală, prin acest efort omenesc primeşti ceva cu totul deosebit sau mai degrabă, când te angajezi pe această cale a urcuşului duhovnicesc, în mod sigur că trecând din treaptă în treaptă, de la un nivel la altul, ajungi la descoperirea dumnezeiască în lumină”, aşa cum accentuează cu atâta elocinţă Înaltul Ierarh, deoarece este o minune să-L auzi pe Dumnezeu Tatăl, grăind de departe din ceruri, pentru că aşa cum ne relatează Sfântul Evanghelist: «Şi iată glas din nori zicând: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!”» (Matei 17, 5), iar, Lumina cea din Tabor a lui Hristos n-a venit de undeva din afară, ca să-L lumineze, ci, din veşnicia dumnezeirii Sale, ca o măreţie dumnezeiască! Lângă El, de-a dreapta şi de-a stânga s-au arătat două chipuri cunoscute care vorbeau împreună cu El, unul era Moise, care murise înainte cu mii de ani, iar celălalt era Ilie, pe care l-a luat Dumnezeu la cer cu câteva sute de ani în urmă, aşa cum se ştie! De aceea, apostolul Petru, uluit, zice: «Să rămânem aici, Doamne; să nu mai coborâm de aici (în faţa acelei privelişti uitase de femeie, copii, rude); dacă vrei, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie (pentru el însuşi nu voia nimic; îi era de-ajuns că-L vedea pe Hristos). Şi în timp ce zicea acestea, un nor luminos i-a acoperit şi din nor s-a auzit un glas zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17, 5), a subliniat în cuvântul său Mitropolitul Olteniei!
,,Când ne aşezăm la rugăciune, avem nevoie de un timp ca să ne concentrăm, să ne-adunăm mintea, să ne-adunăm simţirea”!
În continuare, Arhiepiscopul Craiovei a vorbit despre frumuseţea şi despre marea osteneală a urcuşului dumnezeiesc, mai ales că o faptă bună, un gând curat, o mână de ajutor dată la nevoie unui om care aşteaptă sprijinul nostru duc, treaptă cu treaptă, spre înălţarea spirituală a celui care îl oferă, mai ales că înălţarea nu este doar un concept extras din dogmele bisericeşti, ci, poate deveni în fiecare zi o realitate. În substratul cuvântului său de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a reţinutn faptul că: ,, Acestea sunt treptele urcuşului duhovnicesc spre unirea cu Dumnezeu! Nu poţi să treci deodată în altă treaptă, adică, nu poţi să o iei de la o treaptă ca să ajungi pe ultima treaptă a scării, ci, ai nevoie ca să urci treptat, că sunt unii care consideră că dacă au o căldură sufletească, o linişte sufletească, au şi ajuns la vederea Lui Dumnezeu, dar, se înşeală! Aşadar, Dumnezeu face ca trecerea noastră dintr-o treaptă în alta să se facă printr-o experienţă fundamentată, în aşa fel încât vrăjmaşul să nu ne poată clătina, atunci când ajungem la «vârful» acesta al iubirii de Dumnezeu! Ei, bine, Sfinţii Apostoli merg cu Mântuitorul Iisus Hristos, iar, Domnul ştie unde îi duce, ştie pentru ce îi duce şi ceea ce vrea să le arate! Prin urmare, îi ia pe cei trei, Iacob, Petru şi Ioan, ca să fie martori, nu nepărat că îi «selectează» între ceilalţi apostoli! Să nu credem că Mântuitorul Hristos face o deosebire între apostoli! Între aceştia, martorii cei trei, care sunt urcaţi pe muntele Taborului, unde Mântuitorul S-a aşezat la rugăciune! Ei, bine, noi când ne aşezăm la rugăciune, avem nevoie de un timp ca să ne concentrăm, să ne-adunăm mintea, să ne-adunăm simţirea, să ne-adunăm chiar propriile noastre mişcări biologice, de mâini, de picioare, trebuie să stai în genunchi, să nu te deranjeze ceva! Mântuitorul Hristos nu are nevoie de acest lucru, pentru că El este Însuşi Dumnezeu, comunicarea Sa cu Tatăl cel ceresc este alta decât a noastră, a oamenilor care suntem neputincioşi”, în felul acesta, Vlădica, mereu aplecându-se cu acribie asupra unor aspecte interesante care demonstrează că în momentul în care doar cei trei ucenici au auzit aceste cuvinte, au şi căzut speriaţi cu faţa la pământ. Hristos se apropie, îi atinge şi le zice: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”, iar, atunci când şi-au ridicat ochii, L-au văzut doar pe Iisus. În timp ce coborau de pe Tabor, le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va învia din morţi”, deci, aceasta este minunea Sărbătorii de la Mănăstirea Lainici, pentru că prin transfigurarea Feţei Sale, Domnul Iisus Hristos a arătat că este Dumnezeu, iar, toate pe care le-am auzit sunt spre învăţătură: Taborul, norul, Moise, Ilie, Petru, Iacob, Ioan, toate ne învaţă credinţa. Din toate acestea să luăm aminte doar un lucru, că la glasul care a zis „Pe Acesta să-L ascultaţi!”, însuşi cerul a dat poruncă să-L ascultăm pe Hristos, pentru că El este Stăpânul nostru, noi, să ne supunem, ca orice zice Domnul să îndeplinim!
,,Este vorba despre un dar, despre o manifestare a Duhului Sfânt, pentru că Mântuitorul Hristos este Domnul Dumnezeu”!
Cu aceeaşi vervă duhovnicească, Mitropolitul Olteniei a continuat să spună că a-L iubi pe Dumnezeu este datoria fiecărui creştin, fie preot, fie episcop, fiecare om, fie laic, orice ar fi, din clipa în care s-a botezat şi nu mai este un idolatru necredincios şi un ateu, ci s-a făcut creştin, e gata de a primi în inima sa Chipul Lui Hristos, pentru că fiecare dintre noi aparţine lui Hristos! Deci, să-L ascultăm pe Hristos şi să-şi pună fiecare mâna pe inimă ca să-L iubim pe Hristos, trăind într-o lume în care timpul parcă a devenit foarte preţios, cerinţele din ce în ce mai mari, iar nemulţumirile – tot mai numeroase. În acest cadru secularizat, se pare că am uitat să ne bucurăm de ceea ce avem, mai ales că recunoştinţa este una dintre practicile care ne încarcă pozitiv, iar, a fi recunoscător în fiecare zi pentru lucrurile pe care le avem, pentru oamenii din viaţa noastră, pentru corpul şi sufletul nostru care ne susţin în tot ceea ce facem, chiar şi pentru natura din jur, totul ne leagă de unul dintre lucrurile care ajută spiritul să se înalţe la Dumnezeu! În multe privinţe, nemulţumirile, frustrările, emoţiile precum furia sau frica pe termen lung, ne pot aduce suferinţa lipsei de credinţă! Corpul nostru se îmbolnăveşte, atunci când emoţiile şi gândurile negative sunt constante în viaţa noastră, a ţinut să ne sugereze Mitropolitul Olteniei, accentuând faptul că văzându-L pe Mântuitorul îmbrăcat în Lumină: ,,De data aceasta, Sfinţii Apostoli sunt cuprinşi în această energie dumnezeiască, iar, ei trăiesc momentul acesta intens şi imediat! Nu au nevoie de o perioadă, când ajung ca să intre în acest interior dumnezeiesc al rugăciunii! Sunt duşi de către Mântuitorul Hristos într-o dezvoltare a aptitudinilor lor intelectuale, simţurile lor se diminuează şi vom vedea mărturia acestui lucru! Iar, puterile sufleteşti sunt amplificate de aşa manieră încât sunt ridicate în spaţiul în care se aflau, pentru că numai ei sunt singurii care Îl văd pe Mântuitorul Hristos strălucind de Slavă cerească. Deci, ca să vezi Faţa Domnului mai strălucitoare decât soarele, aşa cum spun Sfinţii Evanghelişti, şi hainele Lui ca lumina, trebuie să ajungi la înţelegerea, la cuprinderea în ochii sufletului a acestui dar dumnezeiesc! Este vorba despre un dar, despre o manifestare a Duhului Sfânt, pentru că Mântuitorul Hristos, de data aceasta, nu mai este unul dintre cei care parcurg cărările prăfuite ale pământului sfânt! Nu mai este unul dintre cei care se odihnesc în corabie, nu mai este unul dintre cei care este mustrat de către farisei! El este Domnul Dumnezeu”! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
