Minerul Motru, penalizări şi interdicţii din partea FRF

478

Minerul Motru trece prin momente extrem de delicate, gruparea gorjeană de liga a treia primind recent o lovitură din partea comisiilor federaţiei.
Pentru datorii salariale revendicate de jucătorul Andrei Dicu, Minerul Motru a primit sancţiuni severe în ultima şedinţă a Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. „Comisia, în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancționează CS Minerul Motru 2008 cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 17.12.2014 -31.12.2014. Comisia a acordat termen în data de 21.01.2015, ora 14.30, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Dicu Andrei pentru a evita în continuare depunctarea”, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Înaintea depunctării, Minerul Motru acumula 7 puncte în clasamentul seriei a IV-a din Liga a 3-a şi se clasa pe locul 11. Fără cele două puncte retrase prin decizia federaţiei, Minerul Motru face rocada în clasament cu o altă echipă gorjeană, Ştiinţa Turceni.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here