Mihaela Răducan nu mai vrea şefia OPC Gorj

493

mihaela raducanAgenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează un nou concurs pentru ocuparea funcţiei de comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj.

Funcţia publică de conducere de comisar şef al CJPC Gorj va fi scoasă la concurs în a doua jumătate a lunii iunie. ANFP organizează concurs pentru ocuparea acestui post chiar la sediul Agenţiei de la Bucureşti, în data de 21 iunie 2011, orele 10:00, proba scrisă, şi în data de 23 iunie 2011, orele 14.00, interviul.

Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii precum deţinerea de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum doi ani, cunoştinţe de operare pe calculator, cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională. În prezent, postul de comisar şef al CJPC Gorj este ocupat de câţiva ani de Mihaela Răducan, care a spus că nu-şi mai doreşte funcţia de conducere. „Nu voi participa la acest concurs. Este o decizie politică dorinţa de a pune pe altcineva în locul meu pe care eu nu o comentez. Rămân pe post de execuţie în cadrul instituţiei”, a spus actualul comisar şef al CJPC Gorj, Mihaela Răducan.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here