Medicul Elena Vlad a intrat în politică. A ales USR!

1416

Medicul pneumolog Elena Vlad a intrat în politică, alegând să activeze în Uniunea Salvați România. A mers deja în teritoriu, în campanie electorală, întâlnind „cetățeni fără speranță” și bătrâni săraci, cu pensii mici.
„Pentru prima dată în campanie electorală alături de oameni tineri care vor să construiască altceva! Ce am descoperit? Cetățeni fără speranță într-o țară fără speranță cu bătrâni săraci care reproșează nivelul mic al pensiei lor comparativ cu pensiile speciale ale parlamentarilor, care lăcrimează vorbind de copiii lor împrăștiați peste tot în lume, iar ei sunt singuri. O țară fără crez!!! Mai crede cineva că putem construi, că nu suntem definitiv condamnați?”, a postat Vlad, pe o rețea de socializare.
Medicul Elena Vlad a fost implicat, la începutul anului, într-un scandal care a făcut înconjurul țării, ceea ce i-a atras și o sancțiune la salariu. Vlad a scris pe foaia de observație a unei paciente că „nu se poate realiza aspirat bronșic în boală infecțioasă pentru că este lipsă de personal mediu sanitar, cât și lipsă salarizare corespunzătoare a personalului care efectuează această manevră”.
Pacienta a decedat, dar medicul susține că nu a greșit cu nimic și că nu a fost vorba de refuzul de a trata un bolnav. Medicul a dat în judecată conducerea spitalului și a reușit strămutarea procesului de la Craiova la Timișoara.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here