Mai vin jucători la Tg-Jiu?

299

Startul slab de an al Pandurilor i-ar putea determina pe conducătorii clubului să mai încerce transferuri. În acest moment, gorjenii au probleme pe partea stângă a apărării, acolo unde Sorin Buşu este singurul fundaş veritabil. Stoican a încercat să aducă în iarnă un alt fotbalist de bandă, dar negocierile s-au împotmolit. “Campania de transferuri nu este oficial încheiată, cât timp putem să aducem jucători liberi de contract. Dacă alegem un jucător, vreau să aducem un fotbalist care din anumite cauze nu a prins un contract şi este liber la momentul acela, dar, atunci când intră pe teren, să ne ajute. Doar de dragul de a transfera, să avem ca număr, nu”, a spus antrenorul Pandurilor.
Dacă în Antalya defensiva a părut punctul foarte al gorjenilor, lucrurile scârţâie acum pe faza de apărare. Formaţia noastră a primit gol meci de meci, iar antrenorul trebuie să lucreze mai intens cu “materialul” pe care îl are. Fraţii Da Silva ar putea constitui un plus în play-out, dacă problemele cu actele se vor rezolva. Cei doi au jucat în cele mai multe partide de verificare din intersezon. “În primul rând, aş avea nevoie de un fundaş stânga, pentru că toate speranţele noastre sunt în Buşu acum. Dacă se întâmplă ceva cu el trebuie să improvizez. El joacă foarte bine în momentul acesta, trebuie să continue. Ce antrenăm vrem să nu se mai întâmple pe teren, mă refer la greşeli. Dar depinde şi de forma lor sportivă, de starea de spirit sau de dorinţă. Depinde de mai multe aspecte, sper să nu mai vedem aceste greşeli. Atunci când echipa joacă rău, antrenorul este de vină. Atunci când echipa joacă bine este doar meritul lor. Eu îmi doresc, în momentele grele, jucătorii să fie susţinuţi. Sigur totul are o limită. Atunci când vezi că lucrurile nu merg, începi să-ţi pui semne de întrebare”. Stoican şi-a exprimat din nou convingerea că echipa sa poate rămâne în Liga 1. “Cred în jucători, cred că ne putem salva de la retrogradare. Bătălia va fi în play-out. Diferenţa nu este mare între noi şi echipele de aici, poate chiar suntem peste unele ca şi calitate. Am văzut şi meciurile Timişoarei, nu este o echipă de speriat, i-am văzut şi pe cei de la Tg-Mureş, deci finalele sunt în play-out”.
“Din punct de vedere financiar, suntem la zi. Stadionul merge bine, cred că va fi gata în termen. Sportiv, sunt convins că nu vom retrograda. Vă asigur că vom fi în prima divizie și sezonul viitor”, a spus şi reprezentantul USMO, Marin Condescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here