Mai puţini gorjeni primesc ajutorul social

362

ajps facuta de mineÎn urma verificărilor efectuate de reprezentanţii Inspecţiei Sociale, la nivelul judeţului Gorj s-a înregistrat o scădere a numărului de ajutoare sociale acordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001.

Astfel, conform Rodicăi Roşianu, directoarea Agenţiei Judeţene de Protecţie Socială (AJPS)Gorj, potrivit ultimelor rapoarte, la data de 31 octombrie 2010, numărul beneficiarilor venitului minim garantat pe economie, înregistrat la nivelul localităţilor din judeţul nostru a fost de 5.101 de persoane. Comparativ cu alţi ani, când odată cu venirea sezonului rece se înregistra o creştere a numărului de beneficiari ai Legii 416/2001, în urma verificărilor efectuate de către reprezentanţii Inspecţiei Sociale, în acest an s-a înregistrat o scădere cu circa 500 de beneficiari.

Ceea ce reprezentanţii Inspecţiei Sociale au verificat a fost veridicitatea actelor depuse la dosar şi a modului în care au fost efectuate anchetele sociale în urma cărora dosarele privind acordarea ajutoarelor sociale au fost puse în plată.

În cazurile în care reprezentanţii Inspecţiei Sociale din Gorj au identificat nereguli în ceea ce priveşte actele depuse la dosar sau modul de efectuare al anchetelor sociale, aceştia au luat măsura suspendării de la plată a sprijinului financiar.

De asemenea, se încetează acordarea ajutorului social în situaţia în care solicitantul refuză să furnizeze informaţiile necesare întocmirii anchetei sociale.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001, dreptul la ajutorul social, precum şi plata acestuia se asigură de către primar, respectiv de autoritatea locală din localitatea de domiciliu.

Ajutorul social se acordă tuturor persoanelor singure şi familiilor sărace, lipsite de mijloace de subzistenţă, ca diferenţă între veniturile realizate de aceştia şi nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here