Comisarul şef de penitenciare Marian Stancovici, directorul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei şi reprezentanţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, Poliţia Locală Târgu-Jiu, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Gorj, precum şi judecătorii delegaţi ai Penitenciarului Târgu-Jiu, Claudiu Mărgulescu şi Mihai Pistol, au participat ieri la „Analiza activităţii desfăşurate de Administraţia Penitenciarului Târgu Jiu în anul 2010”.
Efectivul persoanelor încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Târgu-Jiu a suferit o scădere pe parcursul ultimului an, motivată de scăderea numărului infracţiunilor săvârşite la nivelul judeţului Gorj, dar şi reprofilării unităţilor din sistemul penitenciar, având în custodie persoane private de libertate ce sunt repartizate în regimurile de executare semideschis şi deschis. „La începutul anului 2010 am avut un efectiv de 416 persoane private de libertate şi l-am încheiat cu 380, efectivul mediu rulat fiind de 413. Regimurile de executare care se aplică la Penitenciarul Târgu-Jiu sunt cel deschis şi semideschis. Pe tot parcursul anului precedent, s-au desfăşurat programe de diminuare a agresivităţii, reabilitare comportamentală şi atitudinală, de dezvoltare personală, comunicare eficientă şi combatere a ideilor iraţionale, programe destinate persoanelor cu afecţiuni psihice, persoanelor vârstnice, programe pentru reducerea recidivei în abuzurile sexuale, programe destinate persoanelor cu antecedente în toxicomanie”, a declarat Simona Dumitriu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.
Învăţământul s-a dezvoltat
În anul 2010 s-au realizat un număr de 847 consilieri psihologice, 152 de consilieri sociale, 289 de evaluări sociale şi 605 consilieri individuale. De asemenea, s-au organizat 88 de activităţi în comunitate cu caracter cultural, artistic, moral-religios, de ecologizare, voluntariat şi sportiv.
Începând cu anul 2010, în Penitenciarul Târgu Jiu se desfăşoară, pe lângă învăţământul primar, şi învăţământul gimnazial. În anul şcolar 2010-2011 au fost înscrise 60 persoane la ciclul primar şi gimnazial, un sprijin permanent în activitatea de şcolarizare constituindu-l Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj şi învăţătorul Mihai Jianu. Din luna iulie a anului trecut a început şi implementarea Proiectului strategic „Persoanele private de libertate, în slujba protecţiei mediului înconjurător, pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, al cărui beneficiar este Penitenciarul Târgşor.
Izabella Molnar