În Duminica a 25-a după Rusalii, Ap. Efeseni 4, 1-7; Ev.Luca 10, 25-37, (Pilda samarineanului milostiv), am avut la Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, una dintre cele mai frumoase parabole rostite de către Mântuitorul Iisus Hristos, care ne învaţă că orice om aflat în pericol şi la vreme de necaz, trebuie sprijinit şi ajutat cu toată dăruirea, fără a ţine cont de diferenţele etnice, religioase, sociale ori de altă natură, iar prin aceasta, ni se descoperă taina mântuirii neamului omenesc prin Persoana înomenită a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care a coborât din ceruri şi S-a făcut Om, pentru ca pe oameni să-i mântuiască de păcat şi de moarte, dăruindu-le viaţă veşnică, mai ales că noi, creştinii, suntem «călători pe pământ» (Evr. 11, 13), iar în această călătorie spre cealaltă lume, ne decidem destinul nostru veşnic. De aceea, nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă lipsurile şi necazurile semenilor care cu glas pierdut sau fără glas auzit solicită sprijinul nostru pe care e bine să-l acordăm, fără a aştepta onoruri omeneşti nesincere şi pline de dorinţe ascunse, fiindcă de multe ori vrem să aflăm unde se mai întâlneşte un samarinean milostiv, un om plin de milă şi compasiune, într-o realitate pe care o trăim cu toţii, mai ales în zilele şi în timpul nostru marcate de crize şi de provocări multiple, ceea ce înseamnă că textul Sfintei Evanghelii de o rară şi adâncă frumuseţe, descrisă în cuvinte care răspund la întrebarea care şi astăzi, ca şi atunci, o întâlnim şi dorim să găsim un răspuns care să ne dea curaj şi mângâiere, pentru a afla, cine este aproapele nostru sau cine mai are astăzi o inimă plină de compasiune, un suflet capabil de sacrificiu pentru cel aflat în nevoie stringentă şi la limită cu propria existenţă, tocmai ca o expresie a faptului că Dumnezeu ne îndeamnă să învăţăm cât mai multe din ceea ce înseamnă Evanghelia milostivirii şi a vindecării.
«Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi»
Aşadar, la Sfânta Evanghelie, am văzut că într-o zi, un legiuitor L-a întrebat pe Mântuitorul Hristos, ce trebuie să facă el pentru a moşteni viaţa veşnică, iar Domnul i-a răspuns fără ezitare, prin pilda bunului samarinean, acel călător de omenie, care s-a milostivit de omul rănit ce zăcea în drum şi l-a ajutat cu multă compasiune şi iubire (Lc. 10, 33-35). De aici, rezultă adevărul că toţi cei care vor să se mântuiască, trebuie să săvârşească fapte de îndurare pentru semenii lor aflaţi în suferinţă, deoarece, prin milostivire, ne asemănăm cu Hristos Cel iubitor de adevăr şi dreptate şi manifestăm supremaţia noastră, adică, demnitatea noastră de creaturi răscumpărate cu preţul jertfei dumnezeieşti (cf. I Pt. 1, 18-19). Deci, Parabola ne spune că este vorba despre un iudeu care se îndeletnicea cu tâlcuirea scrierilor sfinte şi care L-a oprit pe Iisus, întrebându-L: «Învăţătorule, ce să fac eu să moştenesc viaţa de veci?» (Luca 10, 25). Cel care adresase întrebarea, înţelese atunci că numai Iisus putea să-i arate calea spre mântuire, spre viaţa veşnică, de aceea s-a apropiat, cu dorinţa de a afla răspunsul la întrebarea ce-l neliniştea. Răspunsul pe care-L dă Mântuitorul este tot o întrebare: “Ce este scris în Lege? Cum citeşti?”. Fără întârziere, cel care a întrebat, răspunde citând două fragmente din cărţile «Levitic» şi «Deuteronom», care constituiau partea centrală a rugăciunii evreilor pioşi: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Lev.19,18). “Drept ai răspuns: fă aceasta şi vei trăi” (Luca 10,28), în acest fel, Mântuitorul Iisus Hristos dându-i învăţătorului de Lege, de înţeles, că va câştiga viaţa veşnică. Mântuitorul va privi direct şi atent, luând ca exemplu de compasiune, dragoste şi milă, un samarinean, pentru că întrebarea nouă şi neaşteptată a învăţătorului de Lege caută un răspuns la dilema sa: «cine este aproapele», deoarece, conform interpretării rabinilor, cei căzuţi sau excluşi de la viaţa sinagogii, nu puteau fi consideraţi «aproapele», iar pentru a explica acest lucru, Mântuitorul Hristos îi spune învăţătorului de Lege, că un om călătorea de la Ierusalim spre Ierihon şi a fost prins de tâlhari, jefuit, dezbrăcat, părăsit cu răni sângerânde, pe marginea drumului arid şi lipsit de vegetaţie. Pe lângă el a trecut un preot şi un ajutor al lui care se numea levit, dar, niciunul dintre aceştia nu i-a oferit ajutor celui căzut. După ei, un samarinean se opri, i se făcu milă, îi îngriji rănile, oferindu-i primul ajutor, apoi l-a dus la o casă de oaspeţi, lăsându-l în custodia gazdei. Ca o concluzie ce se cerea scoasă în evidenţă, Domnul intervine întrebând: “Care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? (Luca 10,36), după care veni răspunsul firesc, fără întârziere: «Cel care a făcut milă cu el», iar Domnul auzindu-l că a dat răspunsul cel bun, îl îndeamnă: “Mergi şi tu şi fă asemenea!”. Deci, omul aflat în suferinţă, avea nevoie de ajutor, iar, în astfel de 
împrejurări, orice om este chemat să devină un samarinean, un om stăpânit de milă şi de compasiune. De aceea, Iisus Domnul, îi dă de înţeles învăţătorului de lege că aproapele este omul din imediata vecinătate, iar starea samarineanului reprezintă adevărata salvare oferită prin bunătate şi compasiune. Căderea în mâinile tâlharului reprezintă o stare de nesiguranţă a vieţii, fragilitatea şi efemeritatea ei, precum şi decăderea spirituală asaltată de patimi şi încercări, mai ales că drama coborârii este întotdeauna urmată de suferinţă. De altfel, calea de la Ierusalim spre Ierihon este o dramă pe care omenirea nu încetează a o experimenta, mai ales că de veacuri, această cale a adus numai durere şi plâns, dar, cu toate acestea, din experienţa amară, tristă şi întunecată, mai nimeni nu a învăţat nimic, ci continuă să meargă pe această cale largă care duce cu paşi repezi spre pieire. Luptele pentru supremaţie, pofta de a stăpâni, dorinţa de înavuţire fără efort, prin exploatare şi furt, necredinţa, depărtarea de Dumnezeu, indiferenţa, nepăsarea, lenea, răstălmăcirea intenţionată a binelui şi adevărului, acomodarea cu falsitatea pentru o viaţă comodă şi fără responsabilitate, se ştie că toate acestea conduc spre Ierihonul cel plin de suferinţă, sfârşindu-se de multe ori cu moartea. Constatăm că actualitatea parabolei poate fi extinsă la întreaga lume, care în dimensiunea ei plurietnică are nevoie de multă solidaritate, mai ales că astăzi, nu au încetat exploatările, înşelăciunea, perfidia financiară, interesul egoist, care conduc la crize în care omenirea se zbate şi suferă. Acestea se petrec într-o deplină libertate iresponsabilă, bazată de interesul josnic, meschin şi extrem de periculos care este promovat printr-o mass-media finanţată din banii câştigaţi prin suferinţele altora şi prin care se induce omului dependent de ecran, ideea autosuficienţei şi a lipsei de compasiune faţă de cel aflat în nevoi. Nu trebuie să ne considerăm neapărat «marxişti» pentru a vedea că exploatarea nu a încetat niciodată, cu atât mai mult, astăzi, când prin inginerii financiare sunt înşelate în mod «democratic şi…legal», naţiuni întregi, care apoi sunt reduse tot prin măsuri de austeritate cu caracter de revigorare economică, la forme de sărăcie provocată de lipsuri, încât suferinţele nu încetează, iar nevoia de samarinean milostiv devine cronică. În fine, constatăm că pe această cale a venit samarineanul în persoana Mântuitorului Iisus Hristos Cel întrupat, Care, văzându-l pe cel căzut şi fără ajutor, l-a ridicat vindecându-i rănile cu ajutorul Sfintelor Taine, ducându-l în siguranţă în Biserica Sa. Răspunsul dat întregii omeniri la întrebarea generată de căderea şi suferinţa ei, nu poate fi decât unul singur: salvarea o aflăm numai în casa de oaspeţi, care este Biserica, un «spital duhovnicesc» în care cel venit găseşte vindecarea şi alinarea durerilor sale. Cu cât suntem îndepărtaţi de Biserică, şi calea de coborâre spre Ierihon devine mai periculoasă, mai tristă, mai plină de încercări şi de nesfârşite suferinţe. În concluzie, strădania samarineanului milostiv a constat în a trece peste prejudecăţi şi limite de gândire raportate la graniţe etnice sau de altă natură, iar deschiderea şi mila faţă de cel căzut şi suferind, însoţită de compătimire pentru suferinţele acestuia, se află la originea procesului de prefacere adâncă a unui străin, eventual, chiar a unui duşman, într-un om care să ne fie apropiat şi care să găsească sprijin la noi, într-o clipă de grea încercare a propriei vieţi, tocmai ca o confirmare a faptului că Dumnezeu ne îndeamnă să învăţăm cât mai multe din ceea ce înseamnă Evanghelia milostivirii şi a vindecării.
Slujba de sfinţire a Paraclisului Mănăstirii «Sfântul Ioan Gură de Aur» din localitatea Cojani, Oraşul Târgu-Cărbuneşti, Gorj
Iar, ca vindecarea sufletului nostru, al gorjenilor, al oltenilor şi al tuturor românilor să fie cât mai deplină, ca să înţelegem că întotdeauna, Cuvântul Lui Dumnezeu, ne-a fost dat pentru a-L avea ca Lumină, ca putere a iubirii milostive şi a vieţii până la sfârşitul veacurilor, să amintim că marţi, 13 noiembrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi, va săvârşi slujba de sfinţire a Paraclisului Mănăstirii «Sfântul Ioan Gură de Aur» din localitatea Cojani, Oraşul Târgu-Cărbuneşti), Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti, Gorj şi va oficia Sfânta Liturghie.
Sfântul aşezământ monahal, având şi hramul «Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul», a fost înfiinţat la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit, dr. Irineu, în luna mai, 2016, când a fost oficiată Sfânta Liturghie şi slujba de punere a pietrei de temelie a mănăstirii. Din anul 2017, aşa cum ne-a relatat Arhimandritul Vitalie Danciu, Stareţul Mănăstirii «Sfântul Ioan Gură de Aur» Cojani, au început lucrările de construcţie a unui corp de chilii care străjuiesc Biserica, monument istoric, ctitorită de către familia Generalului Gheorghe Magheru. Aşadar, în acest corp de clădire s-a construit şi un Paraclis care se sfinţeşte marţi, 13 noiembrie 2018, începând cu ora 9,00 de către Mitropolitul Olteniei. Înainte de sfinţire, se vor pune în piciorul Sfintei Mese pomelnicele primite de la credincioşi, iar după sfinţire, se va săvârşi Sfânta Liturghie şi toţi credincioşii, bărbaţi, femei şi copii, vor trece prin Sfântul Altar şi se vor închina, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, când vor primi şi târnoseală. În zi de sărbătoare, la hramul mănăstirii sunt aşteptaţi cu bucurie credincioşii care Îl Slăvesc pe Dumnezeu şi care pregustă din Cuvântul Său!
Profesor, Vasile GOGONEA
