Lucrări de reparații pe DN 67, în zona localității Scoarța

716

Drumarii gorjeni au început, de luni, lucrări de reparaţii şi igienizare pe DN 67, în zona comunei Scoarţa. Este vorba de realizarea de lucrări de completare a acostamentului erodat de ape în această primăvară.

Pe lângă lucrările de reparații de pe DN 67, drumarii strâng și deşeurile de pe marginea şoselei şi verifică semnalizarea rutieră. „Am intervenit şi în Câmpu Mare pe DN 67. Acolo am cosit pe marginea drumului şi am igienizat. La Scoarţa sunt necesare lucrări de reparaţii la acostament. De aceea, facem umpluturi, cilindrări, verificăm semnalizarea“, a declarat Ion Tudor, şeful Secției Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. În această perioadă, reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu acționează pe mai multe tronsoane, realizându-se atât reparații, cât și verificări specifice, astfel încât să se intervină acolo unde este necesar.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here