Legitimările la Pandurii, blocate până în iarnă

1221

Clubul Pandurii Târgu Jiu are în continuare interzis la transferuri şi legitimări. Deşi perioada de mercato s-a încheiat, echipele din primele eşaloane pot să-şi asigure serviciile fotbaliştilor liberi de contract. Din păcate, situaţia nu stă la fel pentru trupa gorjeană. Pandurii are interzis la legitimări până nu-şi plăteşte datoriile către angajaţi. ,,În momentul în care am primit licenţierea pentru liga a doua, am primit-o cu această interdicţie la transferuri şi legitimări. Clubul are anumite probleme salariale. Ca să putem legitima jucători în perioada următoare, trebuie să achităm datoriile către angajaţii clubului. Până în iarnă, nu cred că putem să facem ceva”, a declarat directorul sportiv al echipei, Camilian Floroiu. În acest context, legitimarea fostului golgheter al formaţiei, George Tudoran, pare puţin probabilă. Fotbalistul ofensiv se antrenează cu Pandurii după ce a părăsit Rapidul, dar este greu de crezut că Tudoran va petrece atât de mult timp la Târgu-Jiu fără să joace. Floroiu a admis că la club este nevoie şi de jucători cu experienţă, iar problema trebuie rezolvată la FRF. ,,Depinde şi ce îşi doreşte Tudoran. Noi vom încerca să mergem la Federaţie în momentul în care vom achita acele restanţe şi datorii, să depunem hârtiile şi să cerem ridicarea acelei interdicţii, dar lucrurile acestea durează. Vom face tot posibilul ca acest club să poată să respire din nou, să facă transferuri şi legitimări. Campionatul e lung şi ai nevoie de jucători cu experienţă care să ducă multe meciuri şi să ofere un plus”, a declarat oficialul Pandurilor.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here