Laudatio la universitarul şi scriitorul Ioan Lascu

155

Poet, prozator, critic literar şi traducător, Ioan Lascu se dovedeşte a fi un autor cu multiple disponibilităţi artistice şi intelectuale. Debutul său, dacă informaţia mea e corectă, s-a produs în anul 1981, cu un grupaj de poezie în cunoscuta revistă „Steaua”. A existat şi un debut colectiv în volum, în 1988, la Editura „Scrisul românesc” din Craiova, acest fapt datorându-se cenzurii ceauşiste de pe urmă căreia am suferit toţi în epocă, autorul publicându-şi prima carte de poezie în 1993, la Editura Ramuri. Cartea se intitula, sugestiv, aş zice, Contrar aşteptărilor, pentru că majoritatea lucrurilor ce s-au întâmplat după Decembrie 1989 s-a dovedit a fi contrar aşteptărilor şi proiecţiilor noastre de atunci… Bucur Demetrian sesiza în poemele autorului „starea de umilinţă extatică”, incantaţia şi sfidarea, elemente oarecum rimbaudtiene, pecetea acelui „copac magic Rimbaud”… Urmează în anul 1994, o altă carte de poezie intitulată Marea întârziere (alt titlu sugestiv, aş zice!), pentru ca în anii 1998 şi 2003, lui Ioan Lascu să-i apară încă două cărţi de poezie, O groapă de timp şi Incantaţii metalice. Între care, să nu uităm a preciza, şi o carte de proză scurtă având titlu Sublima persiflare. Represalii, 1994.
Mircea Bârsilă vedea în Ioan Lascu „un poet cerebral” care dorea să evite acuzaţia de nostalgie desuetă, optând, „în locul evocării aburoase”, „pentru desenul precis”, în felul acesta „liniile curbe ale visării” transformându-se în altfel de linii care formează „unghiuri cu varii deschideri”. E felul de a citi al unui scriitor, unul care-l citeşte pe alt scriitor…
Dan Cristea sesiza faptul că Ioan Lascu a învăţat mult din lirica extrem de concentrată din poezia laconică poate a lui René Char, referindu-se la volumul „O groapă de timp”.
Şi tot despre acelaşi volum, un alt poet, George Vulturescu spunea că se poate întâlni aici „o poezie intelectualistă” şi că livrescul, în acest caz, e un „univers paralel, corespunzător pentru realul anost”.
Iată deci cum poezia lui Ioan Lascu s-a bucurat de o apreciere pe măsura dimensiunii sale!
În cazul său, talentul şi inteligenţa artistică sunt legate foarte strâns de un spirit extrem de laborios şi organizat. Toată activitatea sa dovedeşte acest lucru, de la prestaţia didactică universitară până la cea de deţinător de rubrică permanentă (sau aproape permanentă) în revista „Ramuri”… Îi datorăm, de asemenea, lui Ioan Lascu traducerea câtorva cărţi de mare valoare cum sunt Declinul Occidentului (2 volume), de Oswald Spengler, carte tradusă din limba franceză, Cursul de filozofie pozitivă, volumele IV, V, VI de Auguste Comte, foarte interesanta carte a lui Jean-Pierre Sironneau intitulată Milenarisme şi religii moderne, ca şi Compendiul de literatură comparată de Francis Claudon şi Karen Haddat Wotling sau Critica literară de Pierre Brunel, Daniel Madelénat, Jean-Michel Gliksohn şi Daniel Conty.
Colaborează în acelaşi timp şi la o antologie apărută în 1998, la Editura Aius din Craiova, intitulată la fel de sugestiv Sud-Vest. O antologie a scriitorilor contemporani din Oltenia, şi la un dicţionar al scriitorilor din Valea Jiului, Dicţionarul scriitorilor din Vale.
Când vorbim despre Ioan Lascu, trebuie neapărat să precizăm: universitarul, dar mai ales scriitorul Ioan Lascu. Pentru că universitari sunt cam (prea) mulţi în ziua de azi… Şi pentru că o persoană dedicată doar criticii literare, deşi are acea privire din exterior, atentă şi detaşată, poate şi ceva din acea „pensée du dehors” de care vorbea Michel Foucault, ori acea „regard surplombant” a lui Jean Starobinski, e lipsită – totuşi! – de acea „expérience intérieure” despre care vorbea Georges Bataille.
Scriitor el însuşi, Ioan Lascu are, în ipoteza criticului literar, această „expérience intérieure”. Care poate fi indiscutabil şi „expérience vécue” sau, cum spune neamţul, că tot l-am pomenit mai înainte pe Spengler!, „Erlebniss”.
Cu o teză de doctorat despre opera lui Albert Camus, Ioan Lascu se mişcă pe o arie extinsă purtând asupra poeziei franceze a secolului XX, suprarealismului, existenţialismului, criticii literare şi traductologiei explozia unui soi de nimb. Studiile şi eseurile critice sunt o dovadă limpede în acest sens şi le vom aminti acum: 1. Albert Camus şi exigenţa unităţii; 2. Un aisberg deasupra mării. Eseu despre opera postumă a lui Ion. D. Sânbu; 3. Panorama de la poésie française au XX-ème siècle (cours de civilisation et de littérature); 4. Stil şi expresivitate în presa de astăzi; 5. Tradiţii care dispar; 6. Existenţialismul francez: gândire şi literatură; 7. Despărţirea de cultură; 8. Actualitatea capodoperei şi timpul recent al literaturii.
În prezent, Ioan Lascu conduce Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, câştigând – nu de mult! – alegerile, într-o manieră categorică! Şi tot de mult timp, lucrurile au început să se mişte aici, după ce mai mulţi ani lânceziseră sau, să zicem, intraseră în hibernare, asemenea ursului carpatin din trista, frumoasa şi nefericita România.
Filiala aceasta, deşi nume pe placul unora, nume importante, deh!, e, în schimb, una cu personalitate. Îi doresc mult succes lui Ioan Lascu! Pentru că succesul lui e şi succesul meu! I-am spus, după alegeri, că avem două puncte comune: amândoi suntem profesori de franceză şi tot amândoi suntem, astrologic vorbind, Capricorni. Adică, ducem mult, lucru care, cred eu, se vede! Acum mă gândesc că aceste puncte comune sunt, de fapt, mai multe!
Bine ai venit la Brădiceni, Ioan Lascu! Felicitări şi succes!
Lazăr Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here