La Târgu-Jiu, Municipalitatea a sărbătorit cu mare fast „Ziua Vârstnicului”

344

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată în municipiul Târgu-Jiu printr-o serie de manifestări dedicate persoanelor de vârsta a treia. Petrecerea dată în cinstea bunicilor s-a desfăşurat la restaurantul aflat pe Insuliţa de pe Jiu, peste 1.300 de participanţi răspunzând prezent la invitaţia autorităţilor. Bugetul alocat de municipalitate a depăşit 100.000 lei.

Ca de fiecare dată, şi în acest an, pe data de 1 octombrie, reprezentanţii autorităţilor publice din municipiul Târgu-Jiu s-au dedicat trup şi suflet organizării evenimentelor care au marcat Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. „Este un eveniment pe care la fel ca şi în ceilalţi ani nu vrem să-l lăsăm să treacă neobservat. Este o zi foarte importantă, este ziua internaţională a persoanelor vârstnice. Ei sunt părinţii noştri, bunicii noştri, ei sunt cei care merită tot respectul nostru pentru societatea pe care ne-au creat-o, societate în care trăim cu toţii”, a mărturisit Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.
Prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu a fost şi el prezent în mijlocul vârstnicilor din municipiul nostru, adresându-le acestora câteva cuvinte: „Încep prin a vă spune La mulţi ani şi vă doresc ceea ce le doresc şi părinţilor mei şi vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru judeţul nostru”.

Peste 1.300 de vârstnici, prezenţi la petrecere
Municipalitatea a alocat, în acest an, peste 100.000 lei pentru sărbătorirea „Zilei Vârstnicului”. Au fost invitate peste 1.300 de persoane la petrecerea ce s-a desfăşurat pe Insuliţa de pe Jiu. „Suntem pregătiţi pentru mai mult de 1.300 de persoane, pentru că mai sunt persoane care vin şi fără invitaţie. Programul este foarte încărcat şi diversificat; au şi un meniu diversificat, incluzând şi băuturi spirtoase, răcoritoare, cafea, dar şi un program artistic deosebit susţinut de Ansamblul Artistic „Doina Gorjului” şi Ansamblul Şcolii Populare de Artă. Avem şi concursuri de dans, premii, câteva diplome de excelenţă pentru cei care şi-au făcut treaba în tot acest an care s-a scurs de la 1 octombrie 2012. Bugetul depăşeşte 100.000 lei, fiind un buget rezonabil pentru un număr atât de mare de persoane”, a confirmat viceprimarul Popescu.
Conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu s-a ocupat de organizarea evenimentului, directorul executiv Teodora Ciobanu precizând că „au fost invitaţi să participe toţi preşedinţii de asociaţii ale pensionarilor din Târgu-Jiu; sunt peste 17 asociaţii de pensionari, Liga Pensionarilor fiind cea mai mare dintre ele. În plus, sunt şi pensionarii noştri de la cluburile vârstei a treia, care participă la toate evenimentele de peste an”.
Petrecere de zile mari pentru pensionari
Sfidând parcă anii ce le-au albit părul, vârstnicii din municipiul Târgu-Jiu au arătat că ştiu să se distreze şi să se bucure de sărbătoarea lor. Ispitiţi de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, bunicii s-au prins rapid în horă, ringul de dans al restaurantului părând neîncăpător pentru sutele de petrecăreţi. Municipalitatea a organizat o petrecere de zile mari pentru vârstnici, aceştia având parte de un chef pe cinste, cu toate ingredientele specifice unui astfel de eveniment. Cu siguranţă Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice 2013 va rămâne în mintea pensionarilor noştri pentru tot restul vieţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here