Puţin timp ne mai desparte de o nouă ediţie a deja cunoscutei manifestări pastorale „Coborâtul oilor de la munte” ce se desfăşoară an de an în localitatea Baia de Fier aflată la poalele Parângului. Pentru cei ce vor sa participe, fie şi pentru numai câteva ore la suita de manifestări cultural-artistice ori să viziteze zona de o frumuseţe răpitoare, amintim câteva date şi repere istorice legate de trecutul acestor locuri.
Aflat în partea de nord-est a judeţului complexul carstic Cheile Galbenului -Peştera Muierilor oferă celor ce doresc să-l parcurgă şi să-l cunoască o multitudine de fenomene de modelare a calcarului cunoscute în literatura de specialitate drept carst de bară calcaroasă.
Eroziunea a început în urmă cu multe milioane de ani prin acţiunea râului Galbenul în pereţii abrupţi ai unei bare calcaroase care sta în calea apelor ce coboară din munţi. Cu mult timp în 
urmă când cheile erau în formare, apa a găsit o fisură în peretele de calcar pe care cu timpul, datorită eroziunii, a lărgit-o. Mai târziu prin acţiunea apei asupra calcarului albia s-a adâncit, iar peştera a rămas suspendată în peretele drept al cheilor. La fel ca şi în cazul peşterii Polovragi un puternic impact 
l-au avut răcirile puternice ale climei din trecutul pământului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciaţiuni, acestea jucând un rol important în hidrologia râurilor de suprafaţă şi din subteran. Dacă pornim din Novaci pe DN 67 spre est după aprox.7 km ajungem în Baia de Fier situată în gura 
Cheilor Galbenului la o altitudine de 560m. Documentele istorice consemnează localitatea din timpul lui Mircea cel Bâtrân (1386-1418) ca loc de unde se extrăgea fierul, de unde şi toponimicul asezării. Exploatarea minereului a fost de lungă durată aceasta activitate fiind consemnată şi pe timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Aşezarea mai era cunoscută şi datorită grafitului de pe muntele Cătălinu – cel mai pur din Europa.
În partea de nord a localităţii, la trecerea Galbenului prin calcarele masivului Polovragi-Cernădie se află un impozant monument al naturii: Peştera Muierilor. Asupra denumirii acesteia există mai multe ipoteze: una din ele spune că denumirea ar veni din perioada matriarhatului, când femeile erau ’’capul familiei’’. Altă ipoteză arată că aici se ascundeau femeile şi copiii în perioadele năvălirilor tătare şi otomane. În sfârşit 
într-o a treia ipoteză se relatează că femeile obişnuiau să lase în peşteră fuioarele de in şi cânepă o perioada înainte de a le toarce pentru a se înmuia.
Săpăturile arheologice făcute în peşteră încă de acum patru decenii au scos la iveală silexuri paleolitice, ceramică şi oase de animale: hienă, leu şi urs. Peştera Muierilor a fost prima cavitate electrificată din ţară pusă în circuitul turistic. Ea este o cavitate polietajată cu galeriile dispuse pe trei nivele.
Este bănuit existenţa unui al patrulea nivel, dar în ciuda cercetărilor acesta nu a fost localizat încă. Lungimea galeriilor însumează 3566m, iar denivelarea totală este de 57m. Partea vizitabilă cuprinde etajul superior şi are o lungime de aprox. 700m, restul galeriilor şi etajelor constituindu-se în rezervaţie speologică, accesul fiind permis numai cu autorizaţie CMN.
Unele formaţiuni existente aici (este vorba despre compuşi de dahlit) sunt foarte rare putând fi întâlnite în doar 3 cavităţi la nivel naţional.
Deşi dovezile privind locuirea peşterii datează din paleoliticul inferior primele informaţii cu adevărat ştiinţifice despre cavitate aparţin reputaţilor muzeografi gorjeni Al. Ştefulescu şi I. Moisil culese în anul 1894. Geologul Gh. Munteanu-Murgoci publică în anul 1898 un studiu privitor la formele şi fenomenele de eroziune din Carpaţii Meridionali unde este menţionată şi trecută pe hartă Peştera Muierilor. În anul 1929 doi speologi francezi, colaboratori ai renumitului Emil Racoviţă fac primele cercetări asupra faunei peşterii, cu această ocazie descoperind două noi specii de coleoptere carnivore.
Explorarea şi cercetarea în profunzime a peşterii s-a făcut în perioada 1951-1955 când a fost cartografiat întregul etaj superior şi o parte din cel inferior. Tot în timpul explorărilor din acea perioadă a fost descoperit un craniu şi alte resturi fosile. După studierea cu atenţie, s-a ajuns la concluzia că acestea aparţin unei femei cu vârsta între 40-50 ani care ar fi trăit acolo în urmă cu aprox. 30 000 de ani.
Primele cercetări asupra formaţiunilor de peşteră (speleotheme) existente au fost efectuate în anul 1954 de către I. Viehmann. Bogăţia de forme şi fenomene existente a determinat declararea de către CMN în anul 1955 a peşterii, monument al naturii. Cavitatea a fost electrificată în anul 1963 ( după unele surse 1959) suferind pe parcursul timpului mai multe reamenajeri.
Din punct de vedere turistic perimetrul Baia de Fier- Cheile Galbenului dispune de un potenţial de invidiat faţă de multe zone din judeţ. Aceste locuri sunt deosebit de favorabile agroturismului, iar autorităţile locale au şi întreprins măsuri de dezvoltare a acestor activităţi în conformitate cu standardele comunitare.
Mugurel Petrescu
