La închisoare pentru că a condus acum cinci ani fără permis!

7669

Un bărbat din Târgu-Jiu, condamnat la închisoare cu suspendare, va sta totuși în spatele gratiilor pentru că nu a respectat decizia prin care instanța îl lăsase în libertate. Judecătoria a fost cea care a dispus ca Daniel Vasile să execute pedeapsa pe care a primit-o în urmă cu doi ani la aceeași instanță și care a devenit definitivă prin neapelare.
Prin verdictul respectiv, gorjeanul de 33 de ani a fost găsit vinovat pentru că în 13 martie 2015 a fost prins conducând fără să aibă permis. De asemenea, mașina nu era înmatriculată, iar ziua de 13 clar nu i-a adus acestuia decât ghinion.Polițiștii l-au tras atunci pe acesta pe dreapta și i-au cerut actele, documente pe care inculpatul nu a avut cum să le prezinte atât timp cât ele nu există. Pe parcursul procesului, individul a încercat să explice instanței că se grăbea să meargă la spital pentru a-și duce copilul grav bolnav, dar verificările ulterioare au arătat că lucrurile nu au stat deloc așa. Instanța a apreciat că Daniel Vasile avea posibilitatea să cheme ambulanța, un taxi sau pe un vecin ori prieten pentru a rezolva problema transportului până la spital. Ca urmare, bărbatul a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de doi ani, timp în care trebuia să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare și să își justifice sursele de existență. În plus, inculpatul mai trebuia să presteze și 90 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Târgu-Jiu sau a unui liceu din oraș. Serviciul de Probațiune Gorj a cerut încă din vara anului trecut instanței să constate că inculpatul nu a îndeplinit toate condițiile puse la momentul suspendării executării pedepsei și a solicitat modificarea acesteia în una cu executare. Verdictul a venit acum, nefiind unul definitiv. „Revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată intimatului-condamnat Vasile Daniel, prin Sentinţa penală nr. 591 din 14 martie 2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin neapelare la data de 28 martie 2018. Dispune executarea de către intimatul-condamnat Vasile Daniel a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă intimatul-condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat”, a decis instanța.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Bn că sunteți cu știrile la zi voi stiti dar persoanei condamnate de ce nu i să comunicat și nu aveți toate detaliile la zi..el a adus toate actele necesare cerute că nu poate presta muncă nici eforturi fizice…undeva au greșit nu stiu cum au ajuns la concluziile astea dar nu au procedat corect …. și să publicati dacă e definitivă nu hotărâre greșită…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here