La dezordinea zilei – Buget, deci exist!

436
Iată că o lege intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2010 este dispusă iar sub semnul negocierilor cu sindicatele, este vorba bineînţeles de legea unică de salarizare, şi nu este singura, în timp ce bugetul se naşte cu greu, cu forcepsul, cu tăieri şi suplimentări şi cu multe improvizaţii, de multe ori sumele realocate unor ministere fiind urmate de indicaţia că nu sunt identificate încă sursele de extragere a banilor prevăzuţi.

Dar, în contextul actual al fabricării bugetului, totul se desfăşoară pe nisipuri mişcătoare. Încă pluteşte în aer impresia că se merge la plesneală, când vedem cum se jonglează cu pixul pe împărţirea banilor.

Parlamentarii din comisiile de cultură reunite au hotărât ca Ministerul Culturii să primească 1% din PIB, ceea ce reprezintă o creştere de peste cinci ori a sumelor prevăzute în proiectul de buget, care reprezentau sub 0,2% din PIB. Una peste alta, când vedem ce se întâmplă în jurul nostru, putem spune că-i mai bine decât nimic şi să nu ne mire dacă vom auzi cumva expresii de genul – ce nevoie avem de cultură, când ţara umblă cu fundul gol prin bătătură. Oare ne mai impresionează cu ceva aserţiunea lui Rabindranath Tagore – “cultura îl înnobilează pe om, sub influenţa culturii omul devine mai bun şi mai nobil în toate privinţele. Noi neglijăm bogăţia spirituală, propunându-ne drept sarcină principală goana după bogăţia materială”? Cred că nu!
Ca o continuare a acestei linii promovată de Excutiv, aflăm că, între timp, şefii administraţiilor locale au trecut la fapte, în virtutea semnalelor venite dinspre necesitatea restrângerii punguţei cu bani şi atacă acolo unde se poate ataca, fără prea mult efort de cumpănire. Este drept, pe de-o parte, că primarii vor fi nevoiţi să redeseneze aspectul financiar al tabloului de echipă, dar cât de greu le este să realizeze această acţiune se poate observa din faptul că prima ţintă a transformărilor este, cum altfel, cultura. Aşadar, pentru a evita oarece discuţii în propriul aparat administrativ, alcătuit după cum bine ştim, relaţional sau politic, prima privire cruntă a edilului şef se îndreaptă către domeniul amintit mai înainte, pentru că fiind criză, nu-i aşa, ce nevoie mai are comunitatea de cultură şi, prin urmare, în unele locuri, directorul de cămin cultural, spre exemplu, se poate trezi cu un salariu sub cel al îngrijitorului. Prima operaţie – tăierea venitului salarial prin reducerea cu 50% a indemnizaţiei de conducere, în condiţiile în care salariul de bază este unul lamentabil, iar, cum ştim în multe cazuri aceşti oameni cheltuie suplimentar din propriul buzunar pentru a duce la bun sfârşit anumite proiecte, ca să nu mai punem la socoteală timpul propriu, suplimentar alocat acestora.
Termenul de lege, în România, a ajuns ceva greu de definit în măsura în care legile se tot schimbă sau se tot negociază, chiar şi după intrarea în vigoare. Dacă ar fi să luăm în calcul părerea marelui predicator american Henry Ward Beecher după care Legea reprezintă efortul omului de a organiza societatea, atunci orice încercare în acest sens este lăudabil. Numai că făcătorii de legi ar trebui să ia în seamă că de multe ori se îndreaptă către definiţia – Legea este raţiunea eliberată de raţiune, parafrazare a ce spunea Aristotel – Legea este raţiunea eliberată de pasiune.
În concluzie – fără raţiune şi cultură ce mai rămâne?
Viorel SURDOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here