Jiul crește amenințător! Prefectul de Gorj și președintele CJ se află pe Defileul Jiului

12580

Instituția Prefectului – Județul Gorj informează cetățenii județului Gorj de posibilitatea ca o undă de viitură pe Jiu să ajungă în județul Gorj și astfel cotele râului să crească îngrijorător. Din cauza precipitațiilor abundente (peste 130 l/mp) căzute noaptea trecută pe zona Jiul de Vest, la Câmpul lui Neag, se așteaptă ca și în județul Gorj, apele să crească.

Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, împreună cu președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu și inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Augustin Malacu, s-au deplasat în această dimineață în zona localității Bumbești Jiu, pentru a gestiona posibilele efecte severe de inundații datorate creșterilor importante de debite ale râului Jiu. Pe Defileul Jiului se află și specialiști ai Apelor Române care monitorizează permanent evoluția situației hidrologice. Deocamdată, debitul Jiului este de 170 mc/s cu tendință de creștere.

Pericol există și pe râul Bistrița, în comuna Peștișani, în zona Gureni unde, de asemenea, debitul a crescut din cauza deversării barajului Clocotiș. Reprezentanții societății Hidroelectrica au anunțat în această dimineață deschideri controlate cu atenuare undă de viitură la barajele Motru, Vâja, Clocotiș, Vădeni și Targu-Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here