ISU Gorj a lansat „Din inimă pentru inimi”

453

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2011, Campania naţională de solidaritate socială “Din inimă pentru inimi”, constând în donarea de sânge semenilor noştri aflaţi în nevoi.

Acţiunea a fost demarată în contextul Zilei Mondiale a Inimii, eveniment pentru care peste 100 de ţări manifestă interes an de an. De asemenea, proiectul este cuprins în cadrul manifestărilor organizate pentru marcarea Zilei de 13 Septembrie, Ziua Pompierilor din România. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Lt. Col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj s-a alăturat acestei iniţiative şi invită cetăţenii judeţului nostru să doneze sânge, împreună cu un număr mare de cadre militare din cadrul instituţiei noastre, care şi-au manifestat dorinţa de a salva vieţi şi în acest mod. Mâine, 8 septembrie, o echipă a Centrului de Transfuzii Gorj va fi prezentă la Secţia de Pompieri Turceni, unde cadrele militare ale acestei subunităţi vor dona sânge, urmând ca în zilele următoare pompierii din Târgu-Jiu să le urmeze exemplul. Gorjenii care doresc să participe la această campanie sunt rugaţi să se prezinte la sediul Centrului de Transfuzii Gorj, pentru a dona sânge.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here